Motoare termice

            Un motor termic este maşina termică motoare ce are proprietatea de a transforma căldura. Acesta lucrează pe baza unui ciclu termodinamic,  realizat fiind cu ajutorul unui fluid. Acest fluid poate fi benzină, motorină, alcool etc.

            Conform celui de-al doilea principiu al termodinamicii, entropia unui sistem poate doar să crească, deci doar o parte a căldurii preluate de la sursa de căldură(sursa caldă) e transformată în lucru mecanic, în timp ce restul căldurii e transferat unui sistem cu o temperatură mai mică(sursa rece).

Istorie

            Încă din al doilea veac i.e.n, un învăţat din Alexandria remarcă forţa de expansiune a vaporilor, fapt ce duce la constrirea unei turbine cu reacţii. Invenţia însă e dată uitării pentru că reacţiile de producţie nu erau favorabile unei aplicaţii largi.

            Mult mai târziu, Demis Papiu studiază problema, construieşte o maşină cu vapori şi o instalează pe o corabie. Apa fierbea într-un cazan închis, vaporii treceau printr-un cilindru ce împingea un piston, şi mişcarea acestuia se comanda manual prin deschiderea unor robinete. Scoţianul James Watt perfecţionează această maşină cu vapori, aducând-o la modul cum arată astăzi.

            De-a lungul vremii, turbinele cu vapori se dezvoltă, mergând pe o scară din ce în ce mai largă. Vapoprii de abur au masa mai mică decât a apei, fapt care determină o viteză mai mare a acestora în momentul intrării în paletele turbinei (viteza e aproximativ 1 km/s, presiunea e 200 at).

           

Tipuri de motoare termice

Există motor cu ardere externă, sursa de căldură este externă fluidului care suferă ciclul termodinamic ( exemplu: motoarele cu abur, turbinele cu abur, motorul Stirling ) şi motor cu ardere internă, la care sursa de căldură este un proces de combustie suferit de fluidul supus ciclului termodinamic ( exemplu: motorul cu ardere internă cu piston, motorul Wankel, turbina cu gaze, motorul rachetă, statoreactorul şi pulsoreactorul. )

1.      Motorul cu ardere externă

Motorul cu ardere externă (combustie externă) este o maşină termică motoare în care energia internă a agentului termic încălzit de un generator extern sau o sursă externă prin peretele motorului sau schimbătorul de căldură e transformată în lucru mecanic.

1.2. Motorul cu abur

Motorul cu abur e un motor termic cu ardere externă, transformă energia aburului în lucru mecanic. Sub presiune, aburul e produs într-un generator prin fierbere, se destinde dintr-un agregat cu cilindri, unde expansiunea produce lucru mecanic prin deplasarea liniară a unui piston. Această mişcare e transformată în mişcare de rotaţie cu un mecanism bielă-manivelă.

Căldura necesară reiese din arderea unui combustibil sau prin fisiunea nucleară (reacţie în care nucleul se rupe în două sau mai multe fragmente de masă cu aproximaţie egală, neutroni rapizi, radiaţii şi energie termică).

Maşina lui Watt

Aici, aburul trece într-o cameră specială pentru condensare. Cilindrul nu e încălzit şi răcit fapt ce determină pierderi de căldură scăzute. Această maşină era şi destul de rapidă. Pe timpuri, era folosită la locomotive cu abur, maşini cu abur, aspiratoare cu abur şi perii pentru mascarea capului cu abur.

Astăzi, motorul cu abur e de domeniul trecutului. Volkswagen a inventat un astfel de motor, însă modernizat, unde arderea externă produce gaze de ardere foarte puţin toxice. Aurul e introdus în injectoare similare celor ale motorului Diesel.

            Firma Enginion a creat la rândul său un prototip ce lucrează în doi timpi, fără lubrefianţi, deoarece părţile componente sunt făcute din Carbon.

           

1.2. Turbină cu abur

Turbina cu abur e o maşină motoare rotativă ce transformă entalpia aburului (funcţie de stare a unui sistem termodinamic) în energie mecanică folosită apoi al cupla turbinei. Transformarea se face cu palete montate pe motor, ce se rotesc solidar.

Astăzi, turbinele cu abur înlocuiesc motoarele cu abur fiindcă au randament supeior şi raportul putere/greutate mai mare. Mişcarea de rotaţie a turbinelor e bun pentru acţionarea generatoarelor electrice.

            Aburul , cu presiunea şi temperatura ridicate, e destins în palete până la presiune mai mică. Energia aburului devine energie cinetică. Cu viteză uriaşă, acesta schimbă direcţia, ajutat de palete, ceea ce rezultă o forţă ce crează un moment asupra rotorului, care se roteşte cu o viteză unghiulară, livrând cuplei putere sub formă de lucru mecanic în timp.

1.3.  Motorul Stirling

Motorul Stirling e o maşină termică cu aer cald, cu ciclu închis (ceea ce înseamnă că fluidul de lucru e închis într-un spaţiu – sistem termodinamic ) regenerativ ( un schimbător intern măreşte randamentul potenţial al acestui motor ).

Deşi sursa de energie poate fi aredrea unui combustibil, dar şi energia solară sau nucleară, motorul Stirling e inclus în categoria motoarelor cu ardere internă. Acesta funcţionează prin utilizarea sursei de căldură şi a unui radiator, menţinute la temperaturi diferite unul faţă de celălalt.

2.      Motorul cu ardere internă

Acest tip de motor transformă energia chimică a combustibilului prin ardere în energie mecanică. Căldura ce se degajă în camera arderii se transformă în mişcare ciclică, în urmă presiunii puse pe piston. Ulterior, aceasta devine mişcare de rotaţie uniformă, obţinută la arborele cotit. Camera arderii e reactorul chimic unde are loc arderea.

      Căldura se obţine prin arderea combustibilului (benzină, motorină, GPL, combustibili gazoşi, gaz natural sau praf de cărbune). Oxigenul se obţine din atmosferă. Combustibilul, amestecat cu aer, se numeşte amestec carburant.

      Arderea e iniţiată prin contactul direct a amestecului carburant cu o sursă de căldură sau se produce printr-o detonaţie în în tot amestecul. Arderea carburanţilor se face la aproximativ 2000°C.

Motoarele cu ardere internă pot întrebuinţa drept combustibil benzină (au carburator şau pompă de injecţie), motorina (pompă de injecţie), gaz sau gaz natural.

Aceste motoare pot fi atât în patru, cât şi în doi timpi. În patru timpi, adică pistonul face patru curse simple într-un ciclu motor, mişcându-se într-un cilindru închis la un capăt de chiulasă. Această mişcare are loc între două poziţii extreme: punctul mort interior şi cel exterior. În doi timpi, motorul funcţionează pe baza unui ciclu ce se desfăşoară numai în decursul unei rotaţii a arborelui cotit.

            Motoarele au cilindrii aşezaţi în linie, în V, în W, boxer (cu cilindri şi pistoane opuse), înclinaţi vertical, aşezaţi în stea sau cilindrii aşezaţi în delta (Δ).

            Carburantul se produce ori cu formarea în exteriorul cilindrului a amestecului de carburant (în cazul motoarelor cu carburator, injecţie de benzină în conducta de aspiraţie şi a motoarelor cu gaz, cu instalaţie în care amestecul carburant se formează afară), ori cu formarea în cilindru a amestecului (motoarele cu injecţie de combustibil – Diesel – şi motoare cu aprindere prin scânteie şi cu gaz, unde combustibilul gazos e introdus în cilindru printr-o supapă aparte în timpul aspiraţiei.

            După cum se aprinde carburantul, acestea sunt cu aprindere prin scînteie (MAS) şi prin comprimare (MAC, sau motorul Diesel).  

2.1.Motor Wankel

Motor cu ardere internă unde mişcare de rotaţie se obţine nu prin mecanism bielă-manivelă, ci ajutat de un piston rotativ triunghiular. În comparaţie cu motorul cu ardere cu piston, Wankel are compactitate şi vibraţiile sunt mai reduse. Totuşi, are şi un randament mai mic, are un consum mai mare pentru aceeaşi putere furnizată. Emite mulţi poluanţi, are nevoie de instalaţii de denoxare comlpeze, uzinarea şi întreţinera sunt mai scumpe.

2.2.Motorul cu ardere internă cu piston

Pistonul e un organ de maşină cu mişcare rectilinie alternativă într-un cilindru. Aecsta închide spaţiul de voulum variabil al cilindrului, umplut cu aer, amete carburant sau fluid sub presiune.         

Aici, energia se transformă prin piston în lucru mecanic la maşinile motoare  sau invers, la cele generatoare. La maşinile motoare, pistonul e acţionat de energia internă, iar la maşinile generatoare, acesta acţionează doar asupra fluidului sau aerului (compresor, motor hidraulic). Pistonul e, de obicei, cumplat la mecanism bielă-manivelă, ce transformă mişcarea rectilinie în mişcare circulară (motoare) şi invers (la pompe).

2.3.Turbină cu gaze

Turbina cu gaze e o turbină mică, utilizează entalpia unui gaz sau unui amestec pentru a produce o cantitate de energie mecanică necesară la cupla turbinei, prin intermediul paletelor ce se rotesc. Turbina mai e cunoscută şi sub denumirea de instalaţie de turbină cu gaze (ITG).                  Termodinamic, turbina funcţionează similar motorului de automobil. Aerul e luat din atmosferă, trimis de la compresorul ce-l comprimă, se urmează introducerea combustibilului ce se aprinde, apoi arde într-o cameră de ardere. Gazele de ardere se destind în turbina ce extrage lcurul mecanic, apoi sunt evacuate.    

Acesta este un proces continuu, piesele au mişcare de rotaţie. Turbinele de gaz se dezvoltă în aviaţie, dar îşi găsesc aplicaţii şi în multe alte domenii, cel mai modern fiind termocentralele cu cicluri combinate abur-gaz.

Despre Caius Iulius Caesar

Caius Iulius Caesar

                Caius Iulius Caesar e un militar roman, una dintre cele mai influente personalităţi istorice.  Are un rol important în instaurarea dictaturii în Roma şi instaurarea Imperiului Roman.  Caesar provoacă războaie de cucerire fără să primească acceptul senatului roman. Cucereşte astfel Galia şi invadează, în 55 î.Hr., Marea Britanie.

                Caesar devine dictator al lumii romane, reformând societatea şi guvernarea. Se autoproclamă dictator, în timp ce Marcus Brutus, prietenul său, urmăreşte în secret să-l asasineze pe acesta, sperând să salveze republica.  După asasinare, conducerea revine lui Octavian (după Bătălia de la Actium, în care acesta câştigă împotriva lui Antoniu şi Lepidus, alături de care preluase conducerea Romei.)

                Războaiele civile sunt cele care transformă Republica în Imperiul roman, sub conducerea primului său împărat, Octavian, fiul adoptiv al lui Caesar. Acesta e cunoscut sub numele de Cezar August.

                Caius Iulius Caesar îşi face multe însemnări, cunoscute sub numele de „Commentarii de Bello Gallico”, în care dă detalii despre viaţa personală, relatate mai târziu de istorici.

Caius Iulius Caesar - începuturi

                Caesar s-a născut la Roma, într-o familie de patricieni. O legendă spune că el a fost născut prin cezariană, ipoteză improbabilă datorită inciziei aplicate doar asupra femeilor decedate. Caesar creşte în modesta locuinţă din Suburba,un cartier de clasă mijlocie din Roma. Deşi se trăgea din patricieni, familia nu era înstărită, niciun membru al familiei nu era cunoscut în societate. O mătuşă a lui Caesar, căsătorită cu unul dintre cei mai bogaţi locuitori romani, Gaius Marius, face ca veniturile lui Caesar să se îmbunătăţească.

                Când Caesar are 15 ani, tatăl său moare, devenind moştenitor al averilor deţinute de răposat şi de Marius, unchiul său, în timpul războiului între el şi Sulla.

                În vârstă de 20 de ani, Caesar trece printr-o situaţie dificilă – Sulla, câştigătorul războiului civil, îi porunceşte acestuia să divorţeze de soţia sa, Cornelia. Refuzul trage după sine plecarea lui Caesar şi familiei, până când li se permite o reîntoarcere în republică, neonorată însă. Caesar alege să plece pentru a fi în serviciul militar.

                În Asia Mică, face parte din asedierea Miletului, el dând dovadă de mult curaj salvând legionarii. Ulterior, i se oferă coroana de ghindă, onor militar foarte preţios pentru un militar fără grade. Purtarea în public a acestui onor obliga pe cei din jur să aplaude pe purător.

                După ce Sulla moare, Cezar e avocatîn Forul din Roma, orator neînduplecat în procesele împotriva guvernatorilor acuzaţi de corupţie şi înşelăciune. Caesar ia mai târziu lecţii de filosofie de la Apollonius Molo.

                Spre insula Rodos, Caesar e capturat de piraţi, cărora le râde în nas şi le promite că-i va crucifica. Adunând banii de recompensă şi eliberându-se, el se ţine de cuvânt şi îi pedepseşte pe piraţi. Se întoarce la Roma, şi e ales membru al Colegiului Pontifilor, chiar în timpul răscoalei sclavilor.

                Primul pas în viaţa politică îl face ca tribun militar. El îl susţine pe Spartacus în încercarea de a face ordine în stat. Ajunge, astfel, în legiunile lui Crassus, ca tribun cu atribuţii în avocatură. Cei doi devin prieteni.

                Caesar îşi pierde soţia, ea încercând să-i dăruiască un fiu. O pierde şi pe mătuşa sa, de care era foarte ataşat. Văduvul le face funeralii celor două femei , foarte impor tante pentru el, fapt interpretat de oponenţii politici drept propagandă spre a fi ales chestor.

                La 30 de ani, Caesar devine chestor în Hispania pentru scurt timp, apoi revine în Roma. Se recăsătoreşte din interes cu nepoata lui Sulla, Pompeia. El îl susţine pe tatăl soţiei lui, Pompei, asigurându-şi cariera politică. Nu târziu după, el e ales edil.

                Urmează poziţia de magistrat. Edilii se îngrijeau de organizarea jocurilor publice şi administrarea Circului Maximus în mod special. Caesar devine popular între oamenii de rând prin împrumuturi uriaşe. Jocurile sale erau spectaculoase, proiectele erau uimitoare. Ridică statui lui Marius, în ciuda uimirii senatului. Falimentul ce survine în urma uriaşelor împrumuturi îi amenintă cariera.              

                Caesar e ales mare preot(Pontifex Maximus), ocupând Domus Publica în For. El avea toate atribuţiile religioase şi patronatul preoteselor Vestei, ceea ce însemna să scape de datorii şi să îşi mărească puterea. Numirea în acest post aduce după sine un scandal, fiindcă, la sărbătoarea sacră a femeilor ce trebuia organizată de soţia sa vine un bărbat deghizat, fapt care atrage după sine divorţul lui Caesar.

                Caesar devine pretor urban, însă se declanşează Conspiraţia lui Catilina şi un nou conflict cu optimaţii. Catilina e izgonit din Roma de senat şi exilat în Etruria. Este prins şi, alături de aliaţi, condamnat la moarte. Decizia lui Caesar de a nu susţine pedeapsa cu moartea se numără printre puţinele decizii similare.

                Iulius Caesar începe mandat ca pretor urban, promovându-şi politica. Pompei şi aliatul, Nepos, vor să vină în Italia şi să înceapă restaurarea, iar Caesar îi susţine. Cato zdruncină moţiunea, izgonindu-l pe Nepos şi alungându-l din postul de pretor pe Caesar. Mulţimea enervată de această decizie este calmată cu greu de acelaşi om.

                Cressus îi sare în ajutor lui Caius, acuzat de delapidare, achitând un sfert din 20 de milioane de dinari. Caesar devine guvernator propretor al Lusitaniei, unde fusese chestor în trecut. În Hispania, el îşi face o reputaţie deosebită drept comandant miliatar, câştigă bătălii importante. În vara anului 60 î. Hr., el intră în Roma spre a candida la cea mai înaltă funcţie.

                Candidează pentru consul, manipulând Senatul. Se formează Primul Triumvirat, alianţă secretă între Pompei, Caesar şi Crassus, fapt ce duce la obţinerea postului de consul. Optimaţii însă îl pun drept consul junior pe Marcus bibulus, rival al lui Caesar.

                După ce îl aduce în dizgraţie pe Bibulus, Caesar primeşte consulatul Galiei şi Illyriei, începând cuceririle externe. Sprijinit de popor şi cei mai puternici romani, el înfrânge adversar după adversar. Modifică platforma geopolitică antică.

                Încep războaiele galice, care pentru Caesar nu sunt doar victorii armate, ci şi politice, alături de o propagandă solitară. El continuă să cucerească, extinzându-se. În acelaşi timp însă, situaţia politică de la Roma e din ce în ce mai proastă. Acesta organizează o conferinţă cu Crassus şi Pompei, având grijă ca cei doi să se înţeleagă, asigurând Triumviratul.

                În anul 50 î.Hr, Pompei şi Senatul îl cheamă pe Caesar la Roma – proconsulatul se încheiase. Caesar era temător că va fi judecat fără armată şi imunitate. Pompei îl acuză de trădare, şi cuceritorul atacă republica, sperând să se instaleze ca dictator. Îl urmăreşte pe Pomei şi, în Grecia, în înfrânge definitiv, evitând o pierdere catastrofală.

                Caesar devine dictator la Roma, cu Marc Antoniu ca prim locotenent. Demisionează din post şi redevine consul. Ajunge în Alexandria, oferindu-i sprijin Cleopatrei în războiul cu Ptolemeu. După ce egipteanul îl ucide pe Pompei, Caesar se răzbună şi îl înfrânge, Cleopatra devenind unicul domnitor. Alături de ea, el îşi creşte copilul, pe Caesarion.

                Organizează în continuare bătălii în Orientul Mihlociu şi Africa, obţinând în acelaşi timp alte două consulate. Întors în Italia, în numeşte prin testament pe Octavian ca succesor. I se aduc onoruri după onoruri din partea Senatului. Caesar aprobă legi pe teme sociale. El devine, în 44 î.Hr., dictator pe întreaga sa viaţă.

                Mai marii Romei încep să se teamă că dictatorul se va proclama rege. Conspiraţia împotriva acestuia începuse să crească. În timp ce Caesar organiza o campanie în Dacia, Marc Antoniu încearcă de două ori să-i pună diademă pe cap, declarându-l rege. Văzând că publicul nu acceptă, Caesar refuză titlul.

                Are loc o întrunire a Senatului la Idele lui Marte, deşi lui Caesar i se spusese să se ferască de această dată În timpul întrunirii, el e atacat şi înjunghiat de un grup între care se afla şi fiul nelegitim al lui Caesar.

                După moartea sa, Rebublica a luat sfârşit. Gaius Octavius, nepotul său şi fiul său adoptiv, preia conducerea. Nemilos şi crud, el frmează, cu Octavius şi Antoniu, un al doilea şi ultim Triumvirat. Caesar e zeificat, apoi se naşte un război între Octavius şi Antoniu şi Cleopatra, ultimii fiind înfrânţi la Actium, ceea ce-l ridică pe Octavian la rangul de prim împărat roman, sub numele de Cezar August.

Muzica și drogurile

1. Muzica  în viața tinerilor

"Muzica este sufletul limbajului." - Max Heindel

"Muzica este o izbucnire a sufletului." - Frederick Delius


Muzica este un factor extrem de imporant. Este un mod de viață care ne face traiul mai ușor, ne relaxează, ne ajută să gândim mai bine. Oamenilor le e greu să definească muzica.
Indiferent de gen, muzica ne este indispensabilă. Nu putem duce vieți anoste, lipsite de sunetele acelea care ne aduc zâmbete pe buze și ne face să putem gândi mai ușor.
Muzica, de cele mai multe ori, reprezintă momente importante din viața noastră. Obișnuim să legăm de ce le mai importante momente din viața noastră o melodie, și amintirile sunt cele care ne îndeamnă să dăm ''Play''.
De cele mai multe ori, muzica ne înviorează și ne face să ne schimbăm starea de spirit. În momentul când suntem triști, o melodie tristă e tocmai bună, dacă vrem să ne calmăm și să ne gândim la motivele tristeții, sau o melodie veselă ne poate readuce zâmbetul pe buze. La fel, când suntem agitați, muzica ne poate face să ne calmăm.
Așadar, muzica e o alinare a sufletului nostru, menită să ne aducă un surplus de veselie în viață. În special în viața tinerilor, muzica e un factor extrem de important, fiindcă tinerii sunt persoane ale căror stări sufletești se modifică rapid, și muzica e unul dintre puținele lucruri ce îi va face să-și revină.
Cu toții suntem diferiți și, datorită acestui lucru, sunt și foarte multe genuri de muzică și foarte multe preferințe. Gusturile, în ziua de azi, nu se mai conturează în jurul unui singur gen muzical, ci acesta este influențat de sentimente, trăiri, activități, gânduri.
Majoritatea adolescenților preferă muzica rock sau rap. Motivul? În general, sunt atrași de agresivitatea vorbelor sau activităților lor. Alt gen preferat este unul care trage în jos cultura și poporul român - manelele. Un gen pe care unii îl idolatrizează, iar alții, din prima categorie, cei ce preferă rock-ul sau hip-hop-ul, îl urăsc.
Tinerii, în general, sunt ușor de recunoscut după hainele lor.
Rockerii obișnuiesc să poarte haine negre, din piele, părul lung, multe accesorii negre. Sunt persoane gălăgioase de fel, cărora le place să se comporte ca idolii lor, făcând, așadar, diferite inscripții specifice acestui gen. Cei care se opun rockerilor sunt cei care ascult manele, un gen preferat de foarte mulți tineri.
Alt gen ascultat este rap-ul, tinerii care ascultă fiind genul persoanelor care joacă baschet, poartă haine largi, pantaloni cu turul lăsat, lanțuri, șireturi late, multe brățări. În general, rapperii desenează graffiti pe ziduri.
Genul de muzică preferat ține strâns legat de educația primită și trecutul persoanei. Nimeni nu ascultă o muzică lipsită de mesaj. Din cele mai vechi timpuri, muzica exprimă sentimente, relaxează persoanele și le vindecă rănile.
Toți care ascultă un anumit gen de muzică o fac pentru simplul motiv că îi reprezintă. Muzica e o artă complexă, care transmite informații despre cel care o ascultă, definindu-l.
Tinerii obișnuiesc să asculte muzică fiindcă se află în starea aceea de căutare a eului interior, se află în momentul când doresc să afle cine sunt cu adevărat, încearcă să se facă unici sau cunoscuți prin ceva anume.
Tuturor ne place un anumit gen, un anumit cântăreț, o anumită melodie, și toți avem un motiv să facem acest lucru. Personalitatea noastră e influențată de muzica pe care o ascultăm.
Din nefericire, oamenii nu știu unde să se oprească.  Nu e nimic în neregulă în a avea anumite genuri preferate, însă apar probleme în momentul în care apare rasismul. Da, până și aici, în muzică, apare rasismul. Rapperii și rockerii urăsc manelistii și așa va fi mereu, o continuă competiție între aceste genuri ascultate în mod deosebit de tineri.

În cazul meu, există două genuri reprezentative. Am crescut cu muzica rap, am învățat să apreciez încă de mică faptul că viața nu e deloc ușoară. Întâi de toate, ceea ce m-a învățat acest lucru nu a fost o încercare de viață - nu, nici pe departe. Ceea ce m-a învățat acest lucru a fost muzica. Acele melodii pe care le-am ascultat atunci mi-au arătat multe. Întâi și-ntâi de toate, muzica ne educă și ne influențează fără ca noi să ne dăm seama.
Al doilea gen care mi-a influențat stilul de viață și personalitatea, apărând la vârsta de zece-unsprezece ani, a fost rock-ul. Ascultând, pe atunci, doar vag, am constatat că îmi place. Așa am început să ascult tot mai des formații din ce în ce mai agresive, începând cu Motorhead și ajungând, la ora actuală, să îmi placă Black Sabbath și Ozzy Osbourne, cunoscut sub pseudonimul de Prinț al Întunericului sau Nașul Heavy Metal-ului.

În concluzie, muzica ne influențează personalitatea. Trebuie ca fiecare copil să se îndrepte singur spre un anumit gen de muzică, nu să fie împins de la spate. Într-un final, muzica e un factor ce ne călăuzește în viață și, orice gen am prefera noi sau prietenii noștri, o părere nu se discută.

" Muzica este cea mai puternică formă de magie." - Marilyn Manșon





2. Drogurile și modul cum ele influențează lumea



“Cocaina este felul lui Dumnezeu de a-ţi spune că ai prea mulţi bani.” – Robin Williams

“Viaţa este un drog fără efect, iar drogul meu secret e moartea.” – Leonard Cohen

“Drogurile ne aduc la porţile Paradisului şi apoi ne împiedică să intrăm.” – Mason Cooley


Drogurile sunt substanțe nocive, care afectează corpul omenesc și crează dependență. Dependența este termenul ce determină un om care nu se poate lăsa de un anumit viciu. Drogurile sunt substanțe care afectează direct creierul sisistemul nervos al oamenilor, provocând stări de confuzie, afectează astarea de conștientă a oamenilor, modifică imaginea asupra realității.
Sunt două tipuri majore de droguri,droguri interzise (halucinogene, canabis/marijuana/hașiș, cocaină, heroină, metadonă, amfetamină etc)  și droguri acceptate, legale(cofeină, tutun, etanol/alcool, opioidele - drogurile folosite legal în tratamentele medicale, etc).
În ziua de astăzi, ne sunt permise foarte multe lucruri. Lumea e plină de tentații, iar cei vizați, iarăși, sunt tinerii, care rezistă cu greu ispitei de a fi "cool", fiindcă l-au văzut pe cutarescul când "trăgea" praf și vrea să fie la fel de bun ca și el.
Anturajul totdeauna a fost cel care a influențat tinerii la prostii. În floarea vârstei, oricine e foarte ușor de manipulat, mai ales în momentul în care ajunge să își dorească cu adevărat să intre în cel mai tare grup. Tinerii sunt dispuși, pentru a fi "tari", să facă foarte multe alegeri greșite. Așa, sunt mulți cei care pot cădea în patima consumului de droguri.
Drogurile sunt substanțe nerecomandate, care produc dependență fizică și psihică, duc la foarte multe afecțiuni organice și psihice ce generează, în timp, moartea.
E mai ușor să previi decât să tratezi. Să te lași de droguri, de țigări, de cafea sau de alcool e mult prea greu, ar fi mult mai bine dacă nu s-ar apuca niciodată cineva de ele.
Drogurile ilegale sunt cele mai periculoase. Persoanele care le consumă și-au semnat condamnarea la moarte și și-au scurtat considerabil din viață, în condițiile în care s-ar putea lăsa vreodată.
E imposibil să trăiești cu adevărat sănătos, dar nimic nu reprezintă ceva mai periculos decât consumul de droguri.

Întotdeauna am fost de părere că nu e nimic mai urât decât să vezi pe cineva drogat sau beat. Mult mai urât este să îi vezi că vor să se lase, dar nu sunt capabili să facă acest lucru.
Drogurile sunt substanțe pe care nimeni nu ar trebui să le ia, datorită nocivității lor. Dar, așa cum de-a lungul timpului, au căzut foarte mulți în capcana aceasta a drogurilor, așa vor cădea și de acum înainte.
Niciodată, drogurile nu vor face bine.
Un om, înainte să consume așa ceva, ar trebui să se gândească de zece ori. Știu din poveștile anumitor persoane că prima dată apare ideea că nu se va întâmpla nimic, dar va apărea dorința de a încerca și a două, și a treia.. Și așa apare dependența și încapacitatea de a te lăsa de un drog, fie el legal sau ilegal.
O discuție în această dimineață cu tatăl meu m-a făcut să înțeleg că și drogurile legale, substanțe ce nu sunt considerate chiar atât de nocive, provoacă neplăceri îngrozitoare și frustrare în momentul în care nu persoana în cauză nu are destulă voință. Tatăl meu fumează de peste 20 de ani, fără nicio pauză. E conștient că îi face rău, dar nu poate lăsa țigările.
În concluzie, trebuie să fim atenți ce anturaj avem, fiindcă anturajul e primul factor care ne atrage în ispită. Apoi, ne trebuie o voință de fier să nu cădem în tentația drogurilor.





3. Concluzii



Atât muzica, cât și drogurile sunt factori importanți care ne influențează viața. Unul în bine, celălalt în rău, dar amândouă ne influențează.
Drogurile, pe o parte, ne schimbă drastic viața în cel mai rău mod și o scurtează sau o încheie înainte de vreme. Muzica, pe de altă parte, este un factor ce ne poate influența și în bine, și în rău viața, în funcție de cum alegem noi să fie.
Unele melodii îndeamnă la consumul de droguri. Așadar, muzica și drogurile merg, cum zice românul nostru, mână în mână. Sunt melodii create special pentru a fi ascultate într-o stare de euforie, care cere consum de astfel de substanțe.
În concluzie, trebuie să fim atenți la ceea ce consumăm și la ce muzică ascultăm, fiindcă atât muzică, dar și o decizie prostească ne poate schimba radical modul de viață.

Country life

Our life is the most important thing in the world. We must do all things we can to make our life better.
Some of us choosed the healty life, so they moved to the country. Why?
Well, there are advantages and disadvantages between living in the country and living in the town.
The first advantage is the degree of pollution. In the country, there’s not as much pollution than in the town. Why? There aren’t so many cars, so there aren’t so many gas emissions than in the town.
This is more space than in the town. Here, you can have your own garden where you can plant vegetables, you can buy a big dog, you can do everything you want, because you are in your own space.
It is better to have your own house. An apartment means neighbours, so you cant’t listen music loud, par example.
In the country, there aren’t so many noises than in the town.
It is beautiful at the country. But, besides advantages, there are disadvantages too.
Roads are one of the disadvantages. There are  “country roads”, sanitation.
There is not higher education, so teenagers need to go in the town. The education problem is one of the biggest problem in life country.
In the country, you can’t find a job as easier as in the town. You must search so much and it’s not possible to find out one, so you must work a lot to support your family.
  In conclusion,I believe that living at the the country is more healthy than living in the town, where the stress makes so many victims. It is better to anyone to have a house at the country, where they can relax.
It doesn’t matter that it’s harder to live at the country, there are so many people who won’t give up to leave at the country. Who wants to be healty, must buy a house at the country.

Iubirea prezentată în poezie în funcţie de curente literare (tema literatura)

„Pentru antici, poezia este o aventură a spiritului ce caută, ne instruieşte, ne comunică o cunoaştere.”(Aristotel)

            Poezia este o formă de artă în care limba este utilizată pentru calităţile sale estetice şi evocative, pentru a completa sau a înlocui semnificaţia sa aparentă. Poeziile sunt forme de exteriorizare a sentimentelor, ideilor şi gândurilor unui poet.  

            Curentul literar defineşte activitatea literară a scriitorilor dintr-o anumită perioadă de timp, ce au aceleaşi principii estetice, folosite în operele lor. Termenul de curent literar defineşte, de asemenea, şi determinarea social-istorică.
Toate principiile unui curent literar sunt exprimate într-un program literar, însă acesta nu este suficient pentru descrierea unui curent. Sinonimul acestui concept este cel de "mişcare literară", iar un alt termen, însaămult mai îndepărtat, este cel de "şcoală literară".

1.      Romantismul

            Romantismul a apărut în secolul al XVIII-lea şi s-a întins până în cea de-a doua jumătate a secolului al XIX-lea, în cadrul căruia este cultivată sensibilitatea, imaginaţia şi, în acelaşi timp, fantezia creatoare. Raţiunea trece pe un plan secundar în cadrul acestei teme. De obicei, totul se desfăşpoară într-un cadru natural, şi majoritatea lucrărilor se inspiră din trecutul istoric sau din tradiţii şi folclor. Romanticii sunt într-o  melancolie profundă, valorifică prin simbol şi metaforă lucruri mitice.

            În cadrul curentului literar romantism, se acordă o importanţă aparte sentimentelor omeneşti, în special iubirii, trăirile interiore armonizând perfect cu natura ce ocroteşte iubirea. În general,  romanticii crează eul liric pe baza imaginaţiei şi sentimentelor, nicidecum a raţiunii.

            Curentul aceasta literar se preocupă în mod special de  definirea timpului şi a spaţiului în concordanţă cu spiritul uman, aşadar, romantismul se bazează şi pe filozofie. Se utilizează procedee artistice variate,

            Scriitori ca Ion Heliade Rădulescu, Costache Negruzzi, Vasile Alecsandri, Alecu Russo etc. se numără printre cei mai importanţi reprezentanţi ai acestui curent literar. Romantismul este pe culmile sale de glorie însă în opera lui Eminescu, ultimul mare poet european romantic.

            Poezia romantică respectă cu exactitate elementele de versificaţie.

            În literatura română, romantismul se desfăşoară în trei mari etape: preromantismul, romantismul propriu-zis şi romantismul posteminescian.

           

Preromantismul

Preromantismul, cunoscut şi ca fiind romantismul scriitorilor paşoptişti, se caracterizează prin gustul burghezului, e domestic, ideizant, idilic şi conservator, cultivă pasiunile temperate, plăcerile simple şi comfortul spiritual, creaţiile sunt mediocre.

            Reprezentanţii acestei etape sunt Costache Negruzzi, Mihail Kogălniceanu, Dimitrie Bolintineanu, Vasile Alecsandri.

Romantismul propriu-zis

Numit şi „romantismul eminescian” sau „romantismul înalt”, este caracterizat prin faptul că dimensiunea cosmică e dezvoltată până la exces, apar misticismul şi ocultismul, dezvoltă pasiuni înflăcărate şi o capacitate aparte de a crea, în paralel cu lumea reală, diferite universuri imaginare.

Reprezentantul acestui cult literar este Mihai Eminescu, poetul romantic ce a influenţat opera tuturor poeţilor români ce i-au urmat.

Romantismul posteminescian

Acest tip de romantism reactualizează temele şi mijloacele clasice şi romantice, conferind o forţă nouă, expresivă, marchează reacţiile lumii literare româneşti la depăşirea apogeului de creaţie pentru Eminescu, sprijinind apariţia unor autori ce nu s-au impus sau care au purtat imaginile specifice acelui tip de romantism, impregnându-le cu elemente de expresie din simbolism, semănătorism etc.

Reprezentanţii acestui cult sunt George Coşbuc, Alexandru Macedonski, Barbu Ştefănescu Delavrancea, Octavian Goga.           

1.1.Iubirea  în opera lui Eminescu

Eminescu face parte din a doua generaţie romantică, sau „romantica târzie”, el activând literar mai bine de zece ani.

Temele sale provin din tradiţia românească. Eminescu aduce elogii naturii în opera sa, văzând-o ca o ocrotitoare a dragostei. În poeziile sale, iubirea întotdeauna se desfăşoară în natură. Dragostea idilică devine pierdută, iar poetul e cuprins de temeri.

Tema iubirii şi naturii sunt veşnic prezente în poezia sa. Eminescu dezvoltă în creaţiile sale ideea de natură devenită confidentă a dragostei celor două persoane.

            Ultimul poet romantic prezintă în poezii ca „Lacul”, „Sara pe deal”, „De-aş avea”, „Dorinţă”.

“Ah! în curând satul în vale-amuţeşte;
Ah! în curând pasu-mi spre tine grăbeşte:
Lânga salcâm sta-vom noi noaptea întreagă,
Ore întregi spune-ţi-voi cât îmi esti dragă.

 Ne-om razima capetele-unul de altul
Şi surâzând vom adormi sub înaltul,
Vechiul salcâm. Astfel de noapte bogată,
Cine pe ea n-ar da viaţa lui toată?” (Sara pe deal)

“Vino-n codru la izvorul
Care tremura pe prund,
Unde prispa cea de brazde
Crengi plecate o ascund.

Si în bratele-mi intinse
Să alergi, pe piept să-mi cazi,
Să-ti desprind din crestet valul,
Să-l ridic de pe obraz. “(Dorinţă)

           

De altfel, în poezia eminesciană este marcată apariţia personajelor mistice. De exemplu, Luceafărul e creat pe baza mitului Zburătorului, aparţinând mitologiei româneşti.

“Cobori în jos, luceafăr blând,
Alunecând pe-o rază,
Pătrunde-n casă și în gând
Și viața-mi luminează!(…)

O, vin'! odorul meu nespus,
Și lumea ta o lasă;
Eu sunt luceafărul de sus,
Iar tu să-mi fii mireasă. (…)

Porni luceafărul. Creșteau
În cer a lui aripe,
Și căi de mii de ani treceau
În tot atâtea clipe.“(Luceafărul)

           

2.      Simbolism

Simbolismul e o mişcare literară introdusă prin poemele şi textile lui Alexandru Macedonski. Alţi reprezentanţi ai mişcării sunt Ion Minulescu şi George Bacovia. Apare la finele secolului al XIX-lea în Franţa, ca reacţie împotriva romanticilor.

Acest current literar e caracterizat prin raportul dintre simbol şi eul poetic. Sugestia este maniera artistică a simbolismului. Tema generală e constituită de starea confuză şi nevrotică a poetului în scoietatea incapabilă să înleţeagă adevărata artă.

Poezia simbolistă exprimă atitudini poetice sau stări sufleteşti specific acestui current: dezgust, tristeţe, oboseală, apăsare, disperare, spaimă sau nevroză ,totul fiind doar sugerat, niciodată numit.  

În cadrul simbolismului se realizează corespondenţa dintre cuvinte şi elementele naturii. Trăsăturile din natură sugerează starea interioară a eului liric. Sunt preferate imaginile fără un contur precis.

Poezia ce aparţine simbolismului trezeşte simultan simţurile cititorului. Versul liber apare aici ca o noutate, iar refrenul apare prin repetiţia cromatică, olfactivă sau muzicală a simbolurilor.

2.1. Iubirea în opera lui Minulescu

Minulescu este un poet şi prozator român reprezentant al simbolismului în literature română. Poezia sa cântă mirajul ţinuturilor exotice, marea, aspiraţia spre absolute, stările enigmatic ale sufletului, apăsate de melancolie, ispita erotică şi moartea, totul într-un limbaj sonor specific.

Viziunea lui Minulescu în poeziile sale este cea a unui umorist sentimental fantezist.

Romanţă fără ecou

Iubire, bibelou de portelan,
Obiect cu existenta efemera,
Te regasesc pe-aceeasi etajera
Pe care te-am lasat acum un an...

Iti multumesc!...
Dar cum?... Ce s-a-ntimplat?...
Ce suflet caritabil te-a pastrat
In lipsa mea,
In lipsa ei,
In lipsa noastra?...
Ce demon alb,
Ce pasare albastra
Ti-a stat de veghe-atita timp
Si te-a-ngrijit
De nu te-ai spart
Si nu te-ai prafuit?...

Iubire, bibelou de portelan,
Obiect de pret cu smaltul nepatat,
Ramii pe loc acolo unde esti...
Să nu te misti...
Si daca ne iubesti --
O!... daca ne iubesti cu-adevarat --
Asteapta-ne la fel inca un an...
Un an macar...
Atât...
Un singur an...

Iubire, bibelou de portelan!...

Minulescu tratează iubirea într-un stil aparte. În poezia sa, poetul are o muzicalitate zgomotoasă, lasând de înţeles ce instrumente o provoacă.

Poetul foloseşte diferite simboluri pentru iubire în cadrul poeziilor sale, folosind deseori metafore. De altfel, prezenţa referenului dă muzicalitate versurilor operei sale.

3.      Modernismul

Modernismul apare la sfârşitul secolului al XIX-lea, curent literar schiţat în mare de adepţii simbolismului şi naturalismului, ei fiind între primii interesaţi de experienţa subiectivă şi studiul psihologiei personajelor.

Naşterea acestui curent se identifică cu romantismul târziu şi sombolismul, încadrat de unii critici literari laolaltă cu moderniştii. De-a lungul timpului, se vor forma mai multe curente formate ca reacţtii la estetica sa.

3.1.Neomodernismul

Curentul neomodernist apare în 1941, doi ani mai târziu apărând o nouă etapă în evoluţia neomodernismului, odată cu înfiinţarea Cercului Literar de la Sibiu.

Poezia postbelciă se împarte în trei perioade: realism-socialist (proletcultism), neomodernism – anii 60, şi postmodernism – anii 80.

Neomodernismul se caracterizează prin faptul că reprezentanţii au vrut să redea poeziei atributele firescului şi libertatea alegerii formelor de exprimare. Demersul e posibil numai în contextul dezgheţării ideologice de la începutul anilor 1960, când autorităţile tolerează, parţial, formele de expresie, fără a abandona idea abrodării unor teme corespunzătoare ideologiei ideologia comunistă.

Poeţii reprezentanţi ai acestui curent sunt Nicolae Labiş, doar în anumite aspecte ale operei lui, Nichita Stănescu, Ana Blandiana, Marin Sorescu, Ion Alexandru, Mircea Dinescu. Ei sunt cei ce încearcă o revenire la metaforele subtile şi la imaginile bazate pe limbajul ambiguu.

Neomoderniştii abordează condiţia omului, moartea, iubirea, nostalgia după optimismul tinereţii, reflecţia filozofică. Neomoderniştii adoptă o atitudine ludică, ironică.

Emil Bota, Şt.Aug. Doinaş, Geo Dumitrescu sunt poeţi consideraţi ca fiind aparţinători ai neomodernismului, fiindcă în trecut le era interzisă publicarea.

3.2.Iubirea în poezia lui Nichita Stănescu

O operă considerată foarte originală, poezia lui Stănescu este foarte greu de încadrat într-un singur gen. Nichita e un poet modern iubit şi apreciat de criticii literari, operele sale fiind traduse în multe limbi.

Poetul vede lumea ca o metaforă, poezia sa fiind metaforă pură. Cuvintele folosite de el au un sens şi o logică cu totul diferită. El comunică dragostea prin natură.

Stănescu nu se referă la o dragoste propriu-zisă, nici pe departe, ci dedică poeziile sale ideii de femeie. El nu e îndrăgostit de o anume persoană, ci de ideea de a fi indragostit.

  „Ea era frumoasă ca umbra unui gând.

            Între ape, numai ea era pământ. » (Evocare)

Opera sa este plină de simboluri, iubirea aici nu este pasională, iar atracţia este de fapt o atracţie între idei. Stănescu atribuie iubirii un scop existenţial, dând acesteia sensuri surprinzătoare.

 „ Cu mâna stângă ţi-am întors spre mine chipul,
             sub cortul adormiţilor gutui
            şi de-aş putea să-mi rup din ochii tăi privirea,
            văzduhul serii mi-ar părea căprui.   „ (Lună în câmp)

4.      Postmodernismul

Postmodernismul este un curent literar ce apare în a doua jumătate a anilor 60, existând până la ora actuală. Literatura aceasta activează până la sfârşitul anilor 80 în ascuns, prin cenacluri literare şi grupuri.

Poezia postmodernistă îşi împrumută poeticului din acea modernă. Epoca postmodernă nu înseamnă o nouă poezie, cum se întâmplă cu epoca modernă. Mircea Cărtărescu accentuează latura autobiografică, realistă, orală şi prozaizantă a curentului.

Reprezentanţi ai postmodernismului sunt poeţii Elena Stefoi, Ion Stratan, Romulus Bucur, Aleaxandru Muşina, Simona Popescu, Mircea Cărtărescu, Marian Drăghici, Paul Vinicius, Costel Stancu etc.

4.1.Iubirea în opera lui Cărtărescu

Cărtărescu are un stil cu totul diferit de ceilalţi poeţi prezentaţi mai sus de a scrie poezii. La el, dragostea nu mai e între oameni, ci apare o dragoste figurată, între obiecte.

„Oh, mai rămâi, şopti lustra către o scamă de pe covor,
Nu vrei să te urci la mine? Bem ceva, ascultăm muzică, îţi arăt biblioteca . . .
Nu vrei să rămâi în noaptea asta la mine?” (Să ne iubim, chera mu)

      Sunt şi versuri în care Cărtărescu vorbeşte la modul general despre dragoste, filozofând despre aceasta.

„Când ai nevoie de dragoste nu ţi se dă dragoste.
Când trebuie să iubeşti nu eşti iubit.
Când eşti singur nu poţi să scapi de singurătate.
Când eşti nefericit nu are sens să o spui.

Când vrei să strângi în braţe nu ai pe cine.
Când vrei să dai un telefon sunt toţi plecaţi.
Când eşti la pământ cine se interesează de tine?
Cui îi pasă? Cui o să-i pese vreodată?”(Când ai nevoie de dragoste)

“Într-o zi chiuveta căzu în dragoste,
Iubi o mică stea galbenă din colţul geamului de la bucătărie.
Se confesă muşamalei şi borcanului de muştar,
Se plânse tacâmurilor ude.”(Poema chiuvetei)

        Poetul abordează de multe ori dragostea în opera sa, o dragoste ciudată, desfăşurată între obiecte.

5.      Concluzii

Observăm cum, de-a lungul timpului, perceperea iubirii se schimbă. În cadrul romantismului, Mihai Eminescu ne redă dragostea în strânsă legătură cu natura, cele două fiind nelipsite din opera sa. Aici, iubirea este propriu-zisă, redată şi înfăptuită ca atare în natură, în ocrotirea acesteia.

Poezia respectă normele de versificaţie cu exactitate aici.

Urmează Ion Minulescu, în cadrul simbolismului, poezie în care simbolul este redat prin sugesti. Minulescu redă iubirea prin jocuri bine gândite de cuvinte, sugerând-o doar, fără însă a-i da cu exactitate o formă, un contur după care să ne putem ghida.

Iubirea este tratată ambiguu, la nivelul unei idei neclare din mintea poetului.

Apare versul liber, utilizându-se muzicalitatea printr-un refren.

Nichita Stănescu îmbină, în neomodernism, ideea de simbol, tratând tema iubirii doar la nivelul de idee. Poezia lui Nichita Stănescu este plină de metafore, lipsită de elemente de versificaţie.

Folosind simboluri din natură, Nichita Stănescu ne redă stările sufleteşti metaforizând, tratând iubirea doar la nivel de idee.

Mircea Cărtărescu tratează la un alt nivel tema iubirii, atribuind obiectelor insuşirea aceasta de a oferi afecţiune. E un mod ciudat de a vedea lucrurile, accesibil prin uşurinţa cu care sunt scrise versurile poeziior.

Dragostea, în poezia sa, este la un nivel lesne de înţeles tuturor prin intermediul personificării obiectelor.

Elementele de versificaţie lipsesc şi aici.

           

Tragem concluzia că  tema iubirea este tratată diferit de-a lungul celor patru curente literare. Pe măsură ce ne apropiem de prezent, stilurile poetice se schimbă, iubirea fiind tratată altfel. De la uşurinţa şi originlitatea cu care Eminescu ne redă dragostea înfăptuită sub aripa protectoare a naturii, trecem prin iubirea abstractă prezentată de Minulescu şi ideea de iubire a lui Nichita Stănescu, prezentată prin metafore, şi ajungem la iubirea văzută de la un alt nivel, de sus, observând cum obictele sunt personificate şi puse în situaţia de a nutri sentimente pentru alte obiecte.

Tema iubirea este redată diferit de-a lungul timpului în cele patru curente.

După părerea mea, perceperea iubirii la poeţii reprezentativi din diferitele curente literare depinde în mod direct şi de modul cum societatea se schimbă. Nu este neapărat o evoluţie sau un alt mod de a vedea lucrurile, dar iubirea este văzută în funcţie de normele societăţii, aflate într-o veşnică schimbare.

Scrisoarea de-a lungul vremii

Scrisoarea electronică

"Du-te, scrisoare, iute saltă,

Chiar de n-ai limbă, nici picioare,

Să spui în a ta cuvântare

Că sărăcia rău m-asaltă." (Francois Villon)

            Dacă în urmă cu ceva timp, trimiterea unei scrisori însemna să dai frâu sentimentelor tale, să te joci cu vorbele aşa încât să îţi împărtăşeşti gândurile, modelând precum ţi-e voia, astăzi, a trimite o scrisoare este ceva de domeniul trecutului.

            Lumea e într-o continuă mişcare, totul evoluează, iar timpul trece, nu poate fi oprit. Mijloacele de comunicare se schimbă pe zi ce trece. În fiecare moment este inventat ceva nou, un mod nou de a comunica. Acum e mult prea greu să trimiţi o scrisoare, din moment ce Internetul a invadat totul. Aşa, oamenii nu sunt nevoiţi să aştepte zile în şir sosirea raspunsului la o scrisoare, nu sunt nevoiţi să stea prea mult timp să scrie.

            Evoluţia electronicii a făcut posibilă crearea unei scrisori mult mai uşor decât cea clasică. Dacă pentru aceea utilizam stiloul, pana, tocul şi peniţa şi le expediam prin porumbei, prin solii mai târziu, acum utilizăm doar tastatura şi apăsăm un simplu click pe "Trimitere".

            La prima vedere, pare foarte uşor, dar fiecare metodă are şi părţile sale neplăcute. Scrisorile din trecut sunt net superioare electronice, de acum, căci, în trecut, o dată cu simpla scriere a conţinutului cu mâna noastră, aşterneam în acele rânduri şi o parte din sentimentele noastre, din trăirile noastre, din gânduri, ne lăsam citiţi. Acum însă, o scrisoare electronică e ceva banal, pentru care nu se zbate nimeni şi e atât de succintă, lipsită de preţ practic.

            De altfel, aceeaşi evoluţie a făcut posibilă apariţia unei scrisori în câteva secunde la destinatar, spre deosebire de zilele pe care le aşteptau oamenii înainte. Lumea a progresat enorm, dar doar cu privire la modul de trai. În zilele noastre e mai uşor, şi totuşi, parcă trecutul e mult mai atractiv, căci atunci aveam curajul să ne spunem sentimentele prin diferite căi, ce-i drept. Acum, sentimentele sunt aproape lipsite din viaţa oamenilor... Şi ne pare rău când e prea târziu.

            Preţul acestei transformări este plătit şi la ora actuală şi probabil că va fi plătit până la sfârşit. Cum? Iată că nu ştim să ne mai exprimăm sentimentele în scris, cel mai uşor mod. Pentru noi, să scriem pe foaie a ajuns ceva neplăcut, din moment ce avem acces la Internet şi nu vedem motivul expedierii scrisorilor clasice, când avem posibilitatea mult mai atractiva a unei scrisori electronice.

            Comoditatea ne face să aprindem calculatorul, să intrăm pe mail, să scriem o scrisoare foarte, foarte scurtă şi de obicei într-un limbaj aproape indescifrabil -"limbajul de messenger"- şi totul s-a încheiat cu aproape niciun pic de bătaie de cap, deşi scrierea unei scrisori niciodată n-ar avea cum să o facă.

           

Comunicarea

            Comunicarea este procesul prin care se transmit informaţiile sub forma unor mesaje, ştiri, semne, gesturi simbolice, texte scrise etc. între două sau mai multe persoane, numite emiţător, respectiv receptor.

            Noi, oamenii, legăm automat prietenii prin comunicare. Zi de zi, interacţionăm cu ceilalţi oameni prin comunicare, fie ea verbală sau non-verbală. Societatea, viaţa noastră are nevoie de comunicare, rasa umană depinzând de aceasta în adevăratul sens al cuvântului.

            Viaţa e bazată pe discuţii, schimb de idei şi gânduri, experienţe. Fără aceasta, viaţa este imposibilă.

            Datorită existenţei acestui complex proces, comunicarea, pacea este -relativ- prezentă pe Terra. Putem relaţiona comunicând, ne putem cunoaşte mai bine, vedem modul de a gândi al persoanelor de lângă noi, le vedem pregătirea şi putem schimba păreri cu privire la diverse lucruri.

            De comunicare depinde evoluţia noastră. De-a lungul timpului, aceaasta a fost un element necesarîn relaţiile cu oamenii sau alte fiinţe.

            Comunicarea este de două tipuri: orală şi scrisă. În scrisoare este prezentă comunicarea scrisă.

            În momentul redactării unei scrisori, trebuie să ţinem cont şi de nişte reguli, cum ar fi folosirea unor fraze de mărime medie, al căror înţeles să nu se piardă "pe drum", folosirea unor cuvinte de care ştim că vor fi înţelese de cel căruia îi e destinată scrisoarea, fiecare paragraf trebuie să aibă la bază o idee principală pe care, ulterior, expeditorul o va dezvolta.  Trebuie să evităm exprimarea comună, tipică limbajuli oral, cuvintele inutile, ci trebuie să alegem cu atenţie vorbele pe care le vom spune.

           

Scrisoarea în trecut

 "Scrisorile sunt aşteptări introduse în plic." (Shana Alexander)

            Scrisoarea este comunicarea scrisă, trimisă prin poştă sau prin intermediul unei persoane, în trecut. Acum, o scrisoare electronică este trimisă printr-o simplă apăsare a butonului stâng al mouse-ului. Scrisorile clasice se mai numesc şi epistole şi sunt, în general, încărcate de sentimente, lucru de negăsit într-o scrisoare electronică.

            De-a lungul timpului, scrisorile au avut mai multe căi prin care au fost create şi expediate destinatarilor. Scrise cu peniţă de aur, cu pană, cu toc, cu stilou, cu pix, trimise prin porumbei şi solii, purtând sigiliu, sau prin poştă, scrisorile erau încărcate emoţional. Scriind o scrisoare, practic îţi aşterni sufletul în faţa acelei persoane şi îi dai cale liberă în a-ţi cunoaşte sufletul.

            Caligrafia unei persoane, corectitudinea scrisului, alegerea culorii cu care scrie, alegerea culorii hârtiei, modul cum se scrie totul, fiecare dintre aceste detalii vorbesc de la sine. Nimic dintre aceste lucruri nu poate fi găsit într-o scrisoare electronică.

            În ţara noastră, prima scrisoare a fost trimisă de Neacşu din Câmpulung, in anul 1521:

"Mudromu I plemenitomu, I cistitomu I bogom darovanomu jupan Hanăş Bengner ot Braşov mnogo zdravie ot Nécşu ot Dlăgopole. (= Preaînţeleptului şi cinstitului, şi de Dumnezeu dăruitului jupân Hanăş Bengner din Braşov multă sănătate din partea lui Neacşu din Câmpulung, n. n.).

I pak (=şi iarăşi) dau ştire domnie tale za (=despre) lucrul turcilor, cum am auzit eu că împăratul au eşit den Sofiia, şi aimintrea nu e, şi se-au dus în sus pre Dunăre.

I pak să ştii domniia ta că au venit un om de la Nicopole de miie me-au spus că au văzut cu ochii lor că au trecut ciale corăbii ce ştii şi domniia ta pre Dunăre în sus.

I pak să ştii că bagă den toate oraşele câte 50 de omin să fie de ajutor în corăbii.

I pak să ştii cumu se-au prins neşte meşter(i) den Ţarigrad cum vor treace ceale corăbii la locul cela strimtul ce ştii şi domniia ta.

I pak spui domniie tale de lucrul lui Mahamet beg, cum am auzit de boiari ce sunt megiiaş(i) şi de generemiiu Negre, cum i-au dat împăratul sloboziie lui Mahamet beg, pe io-i va fi voia, pren Ţeara Rumânească, iară el să treacă.

I pak să ştii domniia ta că are frică mare şi Băsărab de acel lotru de Mahamet beg, mai vârtos de domniile voastre.

I pak spui domniietale ca mai marele miu, de ce am înţeles şi eu. Eu spui domniietale iară domniiata eşti înţelept şi aceste cuvinte să ţii domniiata la tine, să nu ştie umin mulţi, şi domniile vostre să vă păziţi cum ştiţi mai bine.

I bog te veselit. Amin."(=Şi Dumnezeu să te bucure. Amin)

            Cu diferite scopri, scrisorile au fost mereu încărcate emoţional, dar la ora actuală, acest lucru s-a pierdut şi probabil că această pierdere este una irecuperabilă. Acest lucru se întâmplă tot din cauza noastră, fiindcă, evoluând, am uitat de unde am plecat şi nu mai ştim ce acum câtva timp ne făcea să zâmbim şi să fim fericiţi.

            Acum, faptul că a apărut poşta electronică ne face să dăm la o parte trecutul nostru şi magia adevăratei vieţi, lăsându-ne cu toţii conduşi de o nouă eră, cea a informaticii. Dar nu e corect! Cu toate că, aparent, e mult mai uşor de comunicat prin Internet, pierdem valori uriaşe ale noastre.

            Limbajul s-a schimbat enorm, de la cel clasic, plin de bun simţ din trecut, am ajuns la un limbaj ciudat, unde nimeni nu mai ţine cont de regulile de scriere. Tinerii, cele mai uşoare prăzi ale Internetului, au uitat de-a dreptul să scrie cu diacritice, ceea ce le dăunează în lucrări, la bacalaureat etc., iar limbajul lor lasă de dorit, defenind "codificat", preluând forma de "limbaj de mess".

            O astfel de scrisoare este, de departe, greu de înţeles, aproape indescifrabilă, şi orice fel de sentimente se pierd. Nu tragem concluzia decât că persoana cu care vorbim probabil că nu a frecventat prea des şcoala sau, dacă a făcut-o, atunci chiar îşi bate joc de tot ceea ce a învăţat.

            Din cauza acestui gen de persoane, toată tandreţea cuvintelor se pierde, dispare. Moare...

           

Scrisoarea în ziua de azi

            Aceasta este o scrisoare electronică: un ansamblu de cuvinte ciudate, fără o formă anume sau fără pic de sentiment în ele. O scrisoare electronică, numită şi mail sau e-mail, e o metodă modernă de a transmite mesaje unuia sau mai multor destinatari în acelaşi timp. Pentru a utiliza serviciul mail, un utilizator are nevoie de conexiune la Internet.

            În zilele noastre, e preferată scrisoarea electronică datorită faptului că nu necesită atât de mult timp ca una clasică, însă nu necesită nici atâtea satisfacţii, din nefericire. E avantajos, pentru că, în primul rând, nu e costisitor, şi, în al doilea rând, e mult mai rapid decât o scrisoare normală.

            Cu toate acestea, pe lângă avantaje, există şi dezavantaje. Unul dintre acestea ar fi faptul că uităm să vorbim corect limba română, uităm să scriem corect şi, un alt aspect extrem de important este faptul că uităm în totalitate cum să ne transmitem sentimentele şi ideile. Pierdem valoarea cuvintelor, totul devenind lipsit de sens. Orice vorbă ce ar fi vrut să însemne ceva frumos se transformă într-o adevărată banalitate, pentru simplul motiv că acesta este Internetul.

            Momente ca acelea când îţi aşterni sufletl pe hârtie sunt din ce în ce mai rare. Să devii una cu pana ce se utiliza în trecut e ceva special, căci atunci când se scriau scrisorile cu atâta dorinţă, sufletul oamenilor devenea una cu scrisorile, cu foaia pe care se aşterneau gândurile spuse cu atâta tandreţe. În scris, totul devine mai uşor de înţeles, de explicat. Complexitatea umană nu e la fel de amplă când vezi cuvintele înşirate cu dragoste pe foaie, ştiind că acele cuvinte au luat timp şi gânduri frumoase expeditorului.

            Genul acela de amintiri nu pot fi uitate niciodata sau ignorate, fiindcă de acolo au plecat strămoşii noştri şi ei au fost mai fericiţi ca noi, deoarece ei şi-au cunoscut cu adevărat sufletul. Nu realizăm ce înseamnă o scrisoare clasică şi cedăm acesteia, în defavoarea scrisorii electronice, dar pierdem din propria noastră prostie.

            Scrisorile electronice sunt utilizate în exces acum. Ne sunt necesare, însă şi scrisorile clasice ar trebui folosite, arătând astfel că suntem mândri de propriul nostru trecut şi să continuăm să scriem.

           

"Un teanc de scrisori e un suflet."(Hortensia Papadat-Bengescu)

            Să găseşti, peste ani, scrisorile vechi într-o cutie şi să vezi cum gândeai în acele momente e un lucru special, pe care scrisoarea electronică nu ni-l poate oferi. Scrisoarea electronică nu ne ajută să ne descifrăm propriul suflet, nu ne linişteşte s-o scriem şi nici nu ne încălzeşte cu nimic să primim o scrisoare scrisă cu atâta răceală ca şi cea trimisă de noi...

            Din scrisorile clasice tragem învăţături importante. Citite peste ani, scrisorile sunt adevărate comori ale spiritului nostru.

Scrisoare adresată de Alexandru Vlahuţă fiicei sale, Margareta:

    “Să trăieşti, Mimilică dragă, şi să fii bună, – să fii bună pentru ca să poţi fi fericită. Cei răi nu pot fi fericiţi. Ei pot avea satisfacţii, plăceri, noroc chiar, dar fericire nu. Nu, pentru că, mai întâi cei răi nu pot fi iubiţi, şi-al doilea,…al doilea…de! norocul şi celelalte “pere mălăieţe”, care se aseamănă cu el, vin de-afară, de la oameni, de la împrejurări, asupra cărora n-ai nici o stăpânire şi nici o putere, pe când fericirea, adevărata fericire în tine răsare şi-n tine-nfloreşte şi leagă rod, când ţi-ai pregătit sufletul pentru ea. Şi pregătirea este o operă de fiecare clipă, – când pierzi răbdarea, împrăştii tot ce-ai înşirat şi iar trebuie s-o iei de la început. De aceea şi vezi aşa de puţini oameni fericiţi… Atâţi câţi merită…

    A, dacă nu ne-am iubi pe noi aşa fără de măsură, dacă n-am face atâta caz de persoana noastră şi dacă ne-am dojeni de câte ori am minţit sau ne-am surprins asupra unei răutăţi ori asupra unei fapte urâte, dacă, în sfârşit ne-am examina mai des şi mai cu nepărtinire (lesne-i de zis!), am ajunge să răzuim din noi partea aceea de prostie fudulă, de răutate şi de necinste murdară, din care se îngraşă dobitocul ce se lăfăieşte în nobila noastră făptură. Se ştie că durerea e un minunat sfătuitor. Cine-i mai deschis la minte trage învăţătură şi din durerile altora. Eu am mare încredere în voinţa ta. Rămâne să ştii doar ce să vrei. Şi văd c-ai început să ştii asta. Doamne, ce bine-mi pare c-ai început să te observi, să-ţi faci singura mustrări şi să-ţi cauţi singură drumul cel adevărat!

    Aşa, Mimilică dragă, certă-te de câte ori te simţi egoistă, de câte ori te muşcă de inimă şarpele răutăţii, al invidiei sau al minciunii. Fii aspră cu tine, dreaptă cu prietenii şi suflet larg cu cei răi. Fă-te mică, fă-te neînsemnată de câte ori deşteptăciunea te îndeamnă să strigi: “Uitaţi-vă la mine!” Dar mai ales aş vrea să scriu de-a dreptul în sufletul tău aceasta: Să nu faci nici o faptă, a cărei amintire te-ar putea face vreodată să roşeşti. Nu e triumf pe lume, nici sprijin mai puternic, nici mulţumire deplină, ca o conştiinţă curată.

    Păstrează scrisoarea asta. Când vei fi de 50 de ani ai s-o înţelegi mai bine. Să dea Dumnezeu s-o citeşti şi atunci cu sufletul senin de azi.

    Te îmbrăţişează cu drag,

    Al. Vlahuţă

    Când ai împlinit şaptesprezece ani.”

            Scrisorile clasice sunt, în acelaşi timp, părţi din viaţă:

Dulcea mea amică,

Cum am ajuns în Bucureşti, cea dintâi grijă a fost să-ntreb pe Conta dac-a vorbit cu Chiţu în privirea suplicei tale. Suplica ta e deja în comisia de petiţiuni.

Asemenea Ganea (sic) l-a întrebat chiar azi pe Chiţu dacă va susţine suplica ta. El a promis-o cu sfinţenie.

Pân-acum nu ştiu ce şhţotel să-ţi sfătuesc. Dar când vei veni te voi primi eu la gară şi-ţi voi spune.

Al tău pentru totdeauna,

Eminescu

_____

D-le Eminescu,

Să nu ţi se pară amară scrisoarea mea, e departe de-a reflecta ura, regretul, mustrarea de cuget, groaza de care mă simt cuprinsă, numai când gândesc la sumedeniile de minciuni pe care ai avut curajul de a mi le debita, la iezuitica ipocrizie, la intenţiunea bine meditată şi bine premeditată cu care m-ai făcut (abuzând de încrederea mea) să devin o groază pentru toată lumea, căci m-ai făcut ca fără ruşine să afişez relaţia mea cu D-ta şi multe altele pe care de mai ai puţină conştiinţă trebuie să te îngrozeşti când îţi vei aduce aminte de ele, şi care îţi mai repet nu le-ai făcut decât cu scopul să-ţi baţi joc de mine şi din cât eram de nenorocită să mă faci astfel încât să-mi vie nebuneală.

Veronica Micle

_____

Bucureşti Vineri 1879

Dulcea mea Veronică,

Azi Carp a dat suplica ta lui Cogălniceanu; Camera însă din nefericire nu ţine şedinţe din cauza răscumpărării drumurilor de fier. Chiţu e tot la Craiova, scrisoarea ta către dânsul tot la mine.

Pe amicii mei îi lucrez cât pot, dar stagnaţiunea generală a afacerilor face că nici ei nu pot încă urni lucrul din loc.

Al tău pentru totdeauna

Mihaiu

____

Bădie Mihai,

Ce-i cu Bucureştiul, de ai uitat cu totul Ieşul nostru cel oropsit şi plin de jidani? O fi musai viaţă burlăcească pe acolo, dar nu se cade să ne uiţi prea de tot. Veronica a fost azi pe la mine şi mi-a spus că şi cu dânsa faci ca şi cu mine. De ce? Ce rău ţi-am făcut noi?! De Crăciun te asteptăm să vii. Tinca a pregătit de toate şi mai ales sarmalele, care ţie îţi plăceau foarte mult. Eu am început, de, ca prostul, să scriu, dragă Doamne, o comedie. Când voi isprăvi-o, nu ştiu. Atâta ştiu, că subiectul e copiat, aşa cum prea bine ştii că pot copia, e luat din viaţa de măhala, unde stau de când am părăsit Humuleştii. M-am întâlnit cu fratele Conta. La Ieşi ninge frumos de ast-noapte, încât s-a făcut drum de sanie. Ciricul e mai frumos acum. Vino, frate Mihai, vino, căci fără tine sunt străin.

Te sărut pe frunte,

Ion Creangă

_____

Vinerea Patemelor 26 martie 1882    
         Fetițule dragă,
Nu te supăra dacă nu-ți scriu numaidecât după ce-ți primesc scrisorile, dar în adevăr înot în stele. Acuma m-au apucat frigurile versului și vei vedea în curând ceea ce scriu. Îndată ce mă voi muta de aici îți trimit bani de drum; pân-atunci "Legenda" la care lucrez va fi gata și fiindcă luceafărul răsare în această legendă, tu nu vei fi geloasă de el, fetițul meu cel gingaș și mititel, și nu te-i supăra că nu-ți scriu imediat, nici că nu-ți scriu mult. Cred că e un gen cu totul nou acela pe care-l cultiv acum. E de-o liniște perfectă, Veronică, e senin ca amorul meu împăcat, senin ca zilele de aur ce mi le-ai dăruit. Căci tu ești regina stelelor din cerul meu și regina gândurilor mele - graziosa - graziosissima donna - pe care o sărut de mii de ori în somn și trează și mă plec ei ca robul din "O mie și una de nopți"

            Dar ne face fericiţi să ne vedem conversaţiile şi să râdem amintindu-ne de poveştile trecutului. Scrisorile sunt mijloace prin care vorbele iau viaţă şi trăiesc pentru totdeauna, sunt amintiri ce niciodată nu se uită, sunt bucăţi de suflet aşternute pe hârtie.

            Scrisorile învie cuvântul. Noi suntem cei ce dăm viaţă cuvântului, pentru că.... verba volant, scripta manent!