Majoritatea dintre noi ştim ce este aceea dizgraţia. Pentru o cunoaştere exactă a termenului, dizgraţia este pierderea bunăvoinţei şi graţiei unei alte persoane. De cele mai multe ori, suntem incapabili să facem distincţia între ce este bine şi ce este rău, aşa că, în 99% din cazuri, suntem predispuşi spre a alege ceea ce este rău, fiindcă, după părerea noastră, care este şi total greşită, cea mai scurtă cale este şi cea mai uşoară şi bună.
Pătura socială cea mai afectată de aceste alegeri greşite sau care, în timp, se transformă în alegeri greşite sunt tinerii, în special cei ai căror părinţi sunt plecaţi în străinătate şi ei sunt lăsaţi fără niciun sfat părintesc, fără nicio povaţă despre cum s-ar putea descurca în viaţă. Când societatea este din ce în ce mai necruţătoare, iar standardele de viaţă cresc din ce în ce mai mult, ei sunt cei care au cea mai mare nevoie de părinţii lor, ei sunt cei care au nevoie să fie apăraţi de căderea în dizgraţie. Cu toate acestea, ei sunt cei care nu primesc ceea ce pretind.
Plecarea persoanelor care le-au dat viaţă tinerilor se propagă ca un şoc asupra acestora, făcându-i să cadă într-o totală dizgraţie din care nu au şansa să iasă prea curând, fiindcă viciile, care se întâlnesc pe toate drumurile, sunt cele care îi pândesc cu viclenie pe majoritatea tinerilor, aşteptând primul semn de decădere din ochii societăţii. Orice persoană este o viitoare posibilă victimă a acestui caz teribil, dacă nu ştie cum să se păzească sau dacă tratează subiectul cu nepăsare, cum fac cei mai mulţi dintre noi.
Ghinionul face ca majoritatea tinerilor să ajungă să facă cele mai multe greşeli în viaţă, distrugându-şi din start viitorul grandios la care probabil că visau. Cu toate acestea, doar închizând ochii, astupându-ne urechile şi trecând mai departe indiferenţi nu vom rezolva marea problemă a dizgraţiei. Mă refer aici, printre altele, şi la consumul de substanţe interzise: droguri, etnobotanice, alcool în exces, tutun şi chiar şi cofeină, care nu este considerată nocivă de majoritatea persoanelor. De altfel, viaţa de noapte pe care o au majoritatea tinerilor lăsaţi nesupravegheaţi îi fac pe aceştia din ce în ce mai predispuşi atacului factorilor ce conduc cu repeziciune la o decădere din ochii lumii atât de rapidă, încât este chiar greu de luptat împotriva sa.
Puterea de răspândire a acesteia este din ce în ce mai mare în vremurile acestea crunte, în care situaţiile materiale sunt proaste, de cele mai multe ori, astfel că acest nou factor ce favorizează decăderea este readus în prin plan. Noi, oamenii, trebuie să ştim cum să ne păzim şi să luăm în serios acest caz care, de altfel, este foarte ocolit, mulţi temându-se să îşi spună punctul de vedere. De cele mai multe ori, oamenii se tem să spună lucrurilor pe nume, din cauza faptului că este posibil să fie luaţi în râs de persoanele ce cred că acest subiet este de o importanţă minoră în viaţa socială. Un subiect de multe ori ocolit este dizgraţia şi tinerii închid ochii la toate avertismente, tratând totul cu superficialitate, fiindcă nu primesc educaţia necesară înţelegerii diferenţei dintre bine şi rău.
Când suntem din ce în ce mai sensibili la aceste subiecte, posibilitatea întâmplării lor este mai mare, probabilitatea ca cineva să cadă în declin şi să nu mai valoreze nimc în ochii celorlalţi creşte pe zi ce trece, astfel că trebuie să ţinem garda sus şi să nu închidem ochii niciodată, să ne păzim întotdeauna de potenţialii factori care ne-ar putea conduce spre a ne pierde pe noi înşine în apele învolburate ale greşelii şi decăderii din societate.
În ciuda atâtor avertismente aduse în prin plan de majoritatea oamenilor şi instituţiilor, formele de cădere a dizgraţiei sunt dese şi se înmulţesc pe zi ce trece.
Sunt atâtea ştiri despre adolescenţii care suferă din cauza totalităţii lucrurilor ce se întâmplă, din lipsă de părinţi care să îi îndrume sau poate din cauza neînţelegerii familiale, ale problemelor şi grijilor premature. Toate acestea ne fac pe noi, majoritatea, să pufnim dezaprobator... Şi atât! Nu suntem în stare să punem piciorul în prag în faţa dizgraţiei?!
Privim cu ochi răi pe fiecare persoană ce a avut ghinionul să cadă în vicii şi să se îngroape tot mai mult, însă nu facem nimic pentru a-l ajuta pe respectivul om şi pe viitorii care, din păcate, nu au să se lase prea mult timp aşteptaţi din cauza nepăsării de care dă dovadă lumea.
Când vedem o nouă ştire a unui tânăr ce a luat-o pe o cale greşită, doar ne întristăm. Singura reacţie a noastră este să închidem ochii, fără a face absolut nimic pentru a ajuta oamenii. Dacă mai toată lumea ar închide ochii, societatea s-ar duce de râpă, fără o şansa de reabilitare. Desigur, sunt ateatea şi atâtea persoane sau grupuri de persoane ce luptă împotriva totalităţii formelor de cădere în dizgraţie, însă este imposibil să o putem înlătura în totalitate. Cu toate acestea, luptând încontinuu, cu forţe noi, avem mai multe şanse să prevenim aceste lucruri şi reapariţia lor, pentru că, întotdeauna, indiferent cât de rău pare, lucrurile se pot rezolva.
Pe lângă tineri, care sunt foarte predispuşi decăderii din ochii oamenilor din societate, sunt atâtea şi atâtea persoane care nu sunt în stare să se păzească, deşi capacitatea lor de a face diferenţa între bine şi rău este cu mult mai mare decât a unui tânăr abia ajuns să realizeze. O dată cu decăderea acestor oamenii, reproşul şi repulsia societăţii creşte din ce în ce mai mult, însă zadarnic. Cu toate acestea, nu facem decât foarte puţine lucruri pentru a schimba dura realitate.
Atenţia noastră trebuie să se îndrepte către această dizgraţie, spre toate formele ei, fiindcă, doar ştiind cu ce ne confruntăm, şansele noastre de reuşită cresc din ce în ce mai mult! Trebuie să ne impunem, să spunem NU căderii în dizgraţie!
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu