E din ce în ce mai greu. Singurii care mai pot zâmbi cu adevărat în aceste zile sunt copiii care nu au nicio grijă. Ei, cu zâmbetul lor inocent, plin de bunătate, sunt singurii care nu conştientizează situaţia în care ne aflăm şi reuşesc a-şi exterioriza în cele mai diverse moduri fericirea interioară.
În timp ce ei pot zâmbi, noi, ceilalţi, care realizăm gravitatea faptelor, abia dacă putem surâde forţat. Cei mai afectaţi dintre noi sunt adulţii, a căror nefericire se poate exterioriza printr-o singură privire ce are ca menire să-ţi îngheţe sângele în vene.
Acum, în aceste zile necruţătoare, viaţa devine din ce în ce mai grea, oamenii fac faţă din ce în ce mai greu încercărilor acesteia şi majoritatea apelează la o măsură disperată: plecarea în străinătate. Greşeala tuturor este aceea că ne imaginăm că, prin alte ţări, traiul este mult mai bun.
Nu are rost să neg acest lucru: poate, pe alte meleaguri decât cele natale, lucrurile merg altfel şi viaţa este mai dăruitoare cu locuitorii. Cu toate astea însă, majoritatea pleacă de acasă şi sunt atâţia şi atâţia părinţi care îşi lasă pruncii în ţara, îndreptându-se spre alte locuri cu scopul de a-şi crea o viaţă mai bună, de a le face un rost copiilor lor. Încercarea aceasta este dovada faptului că viaţa este necruţătoare, iar noi suntem nevoiţi să apelăm la orice resurse am avea pentru a ne descurca.
În imposibilitatea de a putea pleca cu cei ce le-au dat viaţă, copiii se văd nevoiţi să rămână în ţară, în grjia bunicilor sau diferitelor rude sau prieteni, fără părinţii care să-i poată alina, sfătui şi iubi. Dragostea, desigur, poate fi dăruită şi de bunici, însă nimic nu se compară cu îmbrăţişarea caldă a mamei şi sfaturile ce te îmbărbătează ale tatei.
Cu toate că legăturile nu se rup niciodată şi familiile comunică prin diferite moduri, una e să ai părintele lângă tine şi alta e să fie la mii de kilometri depărtare, fără să-ţi poată dărui dragostea şi afecţiunea de care ai nevoie pentru a trece mai departe prin clipele grele. Majoritatea oamenilor cred că banii sunt de-ajuns pentru a-şi face copiii fericiţi şi, de aceea, hotărăsc să rămână o foarte bună bucată de timp în alte ţări, muncind din greu pentru asigurarea traiului.
Marea problemă a oamenilor este faptul că ne gândim numai la lucrurile materiale, de parcă sentimentele ar fi inexistente în viaţă noastră. Închidem, din păcate, ochii la faptul că cei mici au nevoie, pe lângă un acoperiş deasupra capului şi ceva de mâncare, şi de dragostea părintească şi sprijinul adulţilor.
Efortul părinţilor este, bineninteles, apreciat de cele mai multe ori. Cu toate astea, nu toţi copiii ştiu să accepte că se munceşte din greu pentru ei, fiind în incapabilitatea de a face diferenţa între ce este bine şi ce este rău. Astlel, cei mici, rămăşi singuri, aleg să-şi înece amarul în diferite acitivati, de cele mai multe ori negative. Din această cauză, aceştia ajung din ce în ce mai des în situaţii limită, din care nu mai pot ieşi: le cresc problemele cu şcoala, anturajul devine divers, iar tentaţiile cresc din ce în ce mai mult şi multe altele.
Fără un părinte care să te sfătuiască ce e bine sau rău, mai toţi dintre noi ajungem să facem din ce în ce mai multe greşeli, nefiind în stare să ne reabilitam după aceea. Deşi greşeala e omenească, puţini suntem cei care reuşim să învăţăm din greşelile altora şi să ne putem canaliza energia spre a ajunge să-i facem pe cei ce muncesc pe alte plaiuri pentru noi mândri de reuşite.
De cele mai multe ori, revenirea bruscă a părinţilor după o absenţa îndelungată îi bulversează pe copiii obişnuiţi cu libertatea absolută, astfel că aceştia se revoltă, protestând fără să-şi dea seama de greşeala masivă pe care o fac.
Din păcate, puţini dintre copiii care au suferit şocul plecării părinţilor lor ajung să îşi revină din acesta fără cicatrici în suflet. De aceea, oamenii trebuie să cugete atent înainte de hotărârea majoră: plecarea. Încercarea cea mai grea din viaţa unui părinte este plecarea de lângă pruncul său. Totuşi, făcând acest lucru, omul dovedeşte dragoste supremă şi, în acelaşi timp, dovedeşte că fiinţele umane sunt sortite greşelii, fiindcă adesea suntem tentaţi să alegem, în defavoarea căii corecte, calea uşoară şi greşită.
Deşi vremurile sunt grele, oamenii sunt inventivi şi pot găsi soltutiile convenabile pentru a face astfel încât situaţiile critice să treacă. Aşadar, niciodată nu trebuie să apelăm la ultima soluţie, deoarece, ascunsă undeva, în străfundurile minţii noastre, stă ideea salvatoare.
Părinţi, nu vă lăsaţi copiii singuri, au nevoie de dumneavoastră!
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu