Femeia se ridica, intr-un final, de pe podea. Barbatul care isi batuse joc de ea cu atata ura se afla la cativa centimetri de trupul ei obosit. Era mort, cu un pumnal infipt in piept. Ea avusese grija ca barbatul sa moara.
Stia ca n-o asteapta nimic bun. De asemeni, se simtea pangarita, murdara. Incapu sa planga, lacrimile curgandu-I pe chip.
Probabil ca ramasese astfel intreaga zi. Spre seara, politia aparu la usa ei, iar ea, ravasita, isi recunoscu oribila crima.
Imprejurarile n-o ajutau cu nimic, avea sa fie in curand inchisa. Avea sa mearga la sotul ei, barbatul pe care-l iubise din prima clipa cand il vazuse.
Era fericita. Nu se impotrivi, procesul decurzand fara problem. Acuzata [entru omor din culpa, femeia, o alta muiere din popor, urma sa mearga in crunta inchisoare Bastilia.
Se grabi sa ajunga acolo. Ar fi putut sa se ascunda, sa acuze pe altcineva. Ar fi putut incerca foarte multe variante, dar nimic nu o facea fericita. Nimic, in afara acestei idei de a ajunge aproape de sotul ei.
Inca de cand era cu el, incercase zadarnic sa ii daruiasca un prunc. Nu stia pentru care motiv, dar nu reusise niciodata. Acum insa, pantecele ei avea sa fie roditor. Rodea ceva ce nu dorea, o greseala.
Timpul trecea rapid pentru femeie. Era o persoana linistita, nu-si facea probleme. Chiar si gardienii, unii fiind persoane foarte dure, ajunsesera s-o simpatizeze.
Sarcina ei incepu sa se cunoasca in curand. Eram probabil, in luna a treia cand gardienii incepura sa-I ceara socoteala. Plangand, aceasta marturisi:
- Am intrat in inchisoare deoarece am ucis. L-am ucis pe omul care m-a violat, a profitat de situatia in care eram.
Nu avea rost sa investigheze, explicatia data de ea era plauzibila si niciunul dintre gardienin-ar fi fost suspectat ca o batjocorise. Macar adevarul, din punctual asta de vedere, sa fi fost scos la iveala.
Lunile trecura, iar femeia era innebunita. Purta in pantecepruncul unui violator. Hotari sa ii scrie sotului ei.
Dragul meu,
Sunt inchisa. Bastilia este, momentan, casa mea. De altfel, e si a ta. Te rog sa ma ierti, sar vorbele pe care ti le voi da nu sunt deloc placate.
Am fost batjocorita de un om pe care, ulterior, l-am ucis.
Iarta-ma!
A ta,
Françoise
Rugase pe cineva sa duca scrisoarea sotului ei, fiindca dorea ca el sa stie adevarul despre cine era ea de fapt. Nu ii era rusine de ceea ce facuse, cu toate ca ii parea rau. Si-ar fi dorit sa faca ceva spre a schimba totul, dar… ce?
Nu era nimic, absolut nimic, de facut.
Timpul trecea, iar femeia ince sa se simta din ce in ce mai rau. Inchisoarea reprezenta un chin urias pentru ea, isi dorea cu orice pret sa iasa. De multe ori incercase sa fuga, dar mereu fusese prinsa, batuta crunt si chinuita.
Devenea pe z ice trecea tot si tot mai retrasa, nu vorbea cu nimeni. Scrisoarea pentru sotul ei nu primise niciodata un raspuns.
In tot acest timp, barbatul lucre, construe zeci de case, se ocupa cu asta. Voia sa scape si el, dar prin cai frumoase.
In momentul cand primise de la sotia sa crunta veste, simti ca ii e scarab de femei. Atat de vulnerabile… De cand era in inchisoare, el si un colog se inelegeau foarte bine, deja isi vedeau viitorul impreuna. Erau foarte fericiti si aveau grija unul de celalalt. Se intelegeau cum niciodata nu se mai vazuse.
Isi uitase sotia. Daca aceasta pornise cu dreptul, acum era intr-o stare de-a dreptul jalnica. Plina de nepasare, femeia stia, simtea, vedea cum copilul din ea se dezvolta tot mai rapid.
Ingrozita ca purta un b astard in pantece, ii spuse sootului ei. Era ingrozita si stia ca isi pierduse sotul pentru totdeauna.
Primind raspunsul lui nepasator, femeia alese disperata sa-si puna capat zilelor. Pastra intr-o zi o bucata de geam sparta si, noaptea, cand ar fi trebuit sa doarma, aceasta isi puse capat zilelor.
A doua zi, de dimineata, fusese gasita cu acel ciob infipt in gat, plina de sange.
Sotul ei afla si, desigur, se simti rau. Dar, exceptand asta, nu avea absolute nimic fiindca langa el fusese, in tot acest timp, Maurice.
Vremea zura si eliberarea celor doi devenea din ce in ce mai apropiata. Erau entuziasmati, incepeau o viata noua. Sperau ca totul va fi bine.
Cand, intr-un final, ei fusesera trimisi acasa, venire in locul unde barbatul traise cu defunct Françoise. Incepura o viata noua, se iubeau, se pretuiau, faceau orice unul pentru celalalt.
Inchisoarea ii schimbase. Nicicand nu mai fusesera asa , dar… Acum erau.
Timpul pe care cei doi il aveau impreuna, candva fericit, incepu sa devina un cosmar terifiant. Leon, actualul consort al lui Maurice, concubinul sau, incepu sa vada tot mai des chipul femeii prin oglinzi. Zilele cand era acasa erau urate, iar noptile cand ramanea singur- cosmar.
Nu-i spusese lui Maurice, dar incepusera sa se certe…
Intr-o noapte cu luna plina, se auzi o puternica bataie in usa. Leon deschise, primindu-l pe Maurice in casa. Acesta arata schimbat. Palid, speriat, de nerecunoscut.
- Esti bine?
Dar nu primi raspuns. Maurice se indrepta grabit s pre bucatarie, lua un cutit si se apropie de Leon. Ii taie gatul dintr-o miscare, dupa care facu acelasi lucru si cu sine.
Zacand intr-o balta de sange, cei doi au fost gasiti de vecini. Pe perete, scris cu sange, cineva se inscalise:
In sfarsit, libertate!
Françoise
Hmm, ce pot sa spun?! M-a atras titlul asa ca am citit. A trebuit sa citesc de doua ori ca sa inteleg totul, dar a reusit. Este destul de ravasitor, dramatic, terifiant, dar in acelasi te patrunde, te face sa te confunzi cu personajele.
RăspundețiȘtergereDin partea mea, este o poveste foarte buna.
Mult succes in continuare! :)