Tandru nu înseamnă şi învechit

"Când iubeşti, descoperi în tine o nebănuită bogăţie de tandreţe şi duioşie şi nici nu-ţi vine să crezi că eşti în stare de o astfel de dragoste." [Anton Pavlovici Cehov]

    A fi tandru înseamnă a fi un om plin de duioşie, gingăşie şi dragoste pentru persoanele speciale din viaţa sa.  Tandreţea este, deci, un sentiment unic, gingaş, dar pe care nu toţi îl putem simţi. Doar cei cu adevărat cu sufletul curat au darul de a cunoaşte tandreţea.
    Să fii delicat cu persoanele dragi, să simţi cât e de important acest sentiment, să îţi dai seama că e unic înseamnă să fii superior celorlalţi. E o senzaţie unică să ştii că ţie îţi datorează persoana iubită fericirea.
    Ne aflăm în cursul unui secol în care mulţi, prea mulţi au uitat cum era pe timpuri. Societatea s-a schimbat enorm, oamenii îşi permiteau în trecut să fie tandri, să îşoi arate tandreţea în public fără a se teme că vor fi luaţi în râs. Cu toate acestea, astăzi, în zilele noastre, puţini mai îndrăznesc să fie tandri, în condiţiile în care este posibil să se râdă de ei.
    Mentalitatea s-a schimbat enorm, şi, din păcate, a făcut-o din rău în mai rău. Omenii nu mai gustă din plăcerile vieţii cotidiene, plăcerile de zi cu zi, nu au idee ce înseamnă să oferi sau să primeşti zâmbete doar pentru un gest mic, dar cu multă dragoste oferit.
    Ignoranţa îi face pe ceilalţi să nu mai realizeze care este, de fapt, bucuria vieţii.
    Nu e târziu să schimbăm acest lucru, dar avem nevoie de multă, chiar foarte multă voinţă despre nu se ştie dacă suntem capabili. A fi tandru iar, într-o eră în care domină ignoranţa, înseamnă să fii în totalitate diferit faţă de o grămadă de oameni care se comportă la fel, reacţionează la fel de parcă ar fi construiţi toţi după acelaşi tipar.
    Tandreţea e ceva ce merită oferit oricând, fără părere de rău sau fără ocoliş. Pe toţi îi vom face, astfel, fericiţi, fiindcă, deşi nu toată lumea o cere, toată lumea o doreşte. Cu sinceritate, oricinui i-ar plăcea să aibă parte de tandreţe,dar le e ruşine să ceară, să se exprime.
    Niciodată nu e prea târziu să fii fericit spă fii fericit şi să faci şi pe alţii să fie fericiţi. Sentimentel niciodată nu vor fi schimbate, nu vor fi o ruşine pentru oricine le nutreşte. Aşadar, nici să fi tandru nu e nici pe departe o ruşine, şi acest lucru nu este şi nu va fi depăşit vreodată. E imposibil să depăşeşti ceva veşnic de actualitate, chair dacă acum acest lucru este mascat.
    Oferind tandreţe, tu însuţi te simţi bine, având în vedere că ai făcut o altă persoană să zâmbească.
    În zilele noastre, oamenii au uitat să arate că sunt tandri, sau poate au uitat cum s-o arate, fapt pe care eu nu-l cred. Nu ai cum să uiţi ceva ce e în tine de la naştere şi până la moarte. Când mergi şi îi oferi un sărut mamei, îi oferi tandreţe şi, în acelaşi timp, clipe de fericire.
    Tandreţea e darul ce ne-ar putea aduce zâmbetul pe buze. Ni-l aducea atunci, în trecut, deci ni-l poate aduce şi acum, cu atât mai mult cu cât oamenii au început să uite şi cum să se simtă bine. Poate că acum, când totuşi pare târziu, am putea să dăm câţiva paşi în spate şi să ne burucăm de ce se bucurau şi strămoşii noştri, în marea lor glorie.
    Cu bune şi rele, ei totuşi au ştiut să ofere şi tandreţe, şi duşmănie. Ei aveau în faţă o gamă largă de sentimente, în timp ce nouă ne-au mai rămas prea puţine de exploatat doar pentru simplul motiv că, aparent, ne temem. Dar dacă unul nu mai e în stare să nutrească acele sentimente plăcute, asta nu înseamnă că tuturor ne e luat acest privilegiu.
    Nu suntem oi, să reacţionăm toţi la fel! Lumea era, se pare, diferită, se spune că nu erau două persoane la fel. Nu sunt nici acum, dar de ce reacţionează toţi la fel? Cu cât numărul celor incapabili de originalitate creşte, cu atât şi speranţa unei lumi mai bune scade.
    Astăzi, oamenii râd de tandreţe, ca şi când a fi bun şi a-ţi arăta dragostea e o crimă şi un lucru rău! Ajung să cred că evoluăm şi, cu cât o facem mai rapid, emoţiile noastre, sentimetntele o iau în jos, încep să îşi piardă din farmecul de odinioară.
    Cel ce n-a iubit o dată, cel ce n-a fost tandru măcar o dată este un om nefericit, pe lângă care trece viaţa. Practic, un om fără tandreţe trece ca gâsca prin apă prin acest vârtej complicat de întâmplări, simţăminte şi filozofii ale vieţii.
    Oricum am pierdut multe... Oricum pierdem şi mereu vom pierde multe. De ce să ne pierdem şi micuţele bucurii ale vieţii? De ce? Nu trebuie să ne lăsăm influenţaţi de alţii, ci trebuie să facem ce dorim noi!  Să fim fericiţi, fără să ne pese de ceilalţi!
    Oamenii sunt complicaţi, şi sentimentele lor - şi mai complicate. Nimic nu e mai greu decât să descifrezi un om. De ce râd unii când alţii sunt tandri? Chiar nu doresc să zâmbesc, dar am impresia că unora chiar nu le place să mai gândească...
    Poate sunt chiar prea rea cu unii, dar sunt oameni care schimbă societatea actuală din rău în mai rău. Sunt persoane al căror model nu trebuie urmat, dar unii, cei ce se comportă ca maimuţele, urmează fără să se gândească...Şi desigur că strică totul! Şi alţii, cei ce gândesc, tac, şi numărul acoliţilor celor ce nu prea-şi folosesc creierul creşte.
    E păcat, dar trebuie să ne trezim o dată şi-odată!
    Nu trebuie să pierdem tot ca să ne dăm seama că uneori avem nevoie de tandreţe şi că asta face parte din viaţa noastră!