Compasiunea este mila, compătimirea, sentimentul acela aparte de înţelegere şi părere de rău pentru cineva aflat la nevoie. A simţi compasiune înseamnă, în opinia mea, a fi om.
Acest sentiment special n-are cum să fie înţeles de toată lumea. Este, de departe, unul dintre cele mai speciale senteimente de care omenirea nu s-ar putea lipsi. În acelaşi timp, nu toţi se pot bucura de el, nu-l pot simţi toţi datorită simplului fapt că nu e un sentiment accesibil tuturor.
Într-o societate ca asta, o lume ca asta, să poţi simţi compasiune pentru diferiţi oameni înseamnă să ai o inimă bună. Cum nu toţi au o inimă bună, orizonturile lor sunt limitate la sentimente de rând, cunoscute tuturor şi uşor de atins.
Să fii om e lucru mare, cu toţii o spun... și cu toţii o doresc. Oricine vrea ajutorul când se simte rău, când are necazuri, dar ceilalţi sunt de obicei atât de duşmănoşi, încât nu le pasă. Vor să primească bine, dar să nu ofere.
Înainte de a fi răi, trebuie să ne dăm seama că şi noi vom ajunge cândva, probabil, în situaţia de a avea nevoie de un umăr pe care să plângem, un om căruia să îi cerem o părere sau un serviciu. Situaţiile neplăcute nu ocolesc pe nimeni.
A primi compasiune într-o situaţie limită, când viaţa te pune la încercare, poate însemna, de multe ori, şansa la o a doua viaţă, salvarea sau oricum i-ar spune-o ceilalţi.
Compasiunea salvează oamenii de la nebunie. Dacă nu am simţi aceste lucruri nobile, nu am putea fi comparaţi nici măcar cu animalele, ci cu nişte obiecte lipsite de sentimente. Doar o persoană fără suflet sau fără minte poate accepta societatea şi ifosele sale.
A nutri compasiune înseamnă a trăi.
Cu toate că, între altele, compasiunea e un element necesar unei vieţi decente şi al unei linişti sufleteşti pe care toţi o căutăm, unii nu sunt atât de buni, încât să fie recunoscători dacă o dată le oferi compasiune. Răutatea face ca ceilalţi să uite că, în trecut, cineva le-a făcut un bine.
Oamenii, sentimentele, viaţa, totul e complicat. Oamenii sunt fiinţe complicate, cele mai complicate, iar sentimentele pe care le nutresc unii faţă de ceilalţi iau diferite nuanţe, au diferite scopuri şi motive. Nu ştii niciodată la ce să te aştepţi, nici măcar pe tine însuţi nu te poţi cunoaşte şi nu poţi ştii cum vei reacţiona.
Poate că oricine va avea, cândva, nevoie de compasiune din partea altei persoane. Sunt momente când trebuie să laşi de la tine şi să ajuţi pe altul. Nu ştii când vei avea şi tu nevoi de ajutor, de un strop de compasiune de la o persoană.
De obicei, oamenii încearcă să demonstreze că ei nu au nevoie de oameni, de prieteni, de apropiaţi, de familie... De sentimente. Dar nu e nimic mai greşit, o opinie mai proastă nicicând nu ar fi putut exista. Avem nevoie să simţim lucruri omeneşti, suntem fiinţe vulnerabile, care au nevoie de zâmbete, încurajări şi ajutor, susţinere.
Pe plan sentimental, suntem mai instabili decât orice moleculă ce se mişcă haotic. Suntem haotici, sufletele şi minţile umane sunt haotice şi de neînţeles.
De obicei, cu cine eşti bun, e rău cu tine, de unde şi afirmaţia cum că suntem haotici. Suntem fiinţe ciudate, care nu sunt capabile de prea mult bine. Desigur, când faci un bine, acesta nu trebuie să vină înapoi din partea respectivei persoane, deşi, între altele, aşa ar fi normal.
"Bine faci, bine găseşti." De câte ori nu m-a înşelat pe mine această zicală în 16 ani de zile!!!
Şi totuşi, iată cum oamenii sunt uniţi în faţa diferitor situaţii când nu pot face faţă decât alături de ceilalţi! Natura, la fel de neînţeleasă şi haotică precum un om, ne pune pe toţi la încercare, ne chinuie, ne exploatează la fel cum şi noi o facem cu ea.
Înzăpeziţi, mulţi au avut nevoie de ajutor. Compasiunea a fost cea care a făcut o ţară să sară pentru semenii nefericiţi la ora actuală.
Viaţa dă palme, totul e făcut de aşa natură, încât să trecem prin bucurii şi tristeţi împreună. Rar, alături de noi va fi de mai multe ori aceeaşi persoană, dar acest lucru nu e important. O dată ce tu oferi compasiune cuiva, altă persoană sau chiar aceeaşi îţi va oferi şi ţie.
Cât trăieşti, înveţi. Compasiunea se învaţă, se dobândeşte, la fel ca înţelepciunea şi multe altele. O inimă bună aduce cu sine şi capacitatea de a simţi compasiune pentru ceilalţi oameni.
Sunt oameni cu inimă rea, care nu doresc defel să facă pe alţii fericiţi. Şi totuşi, vor plăti, căci atunci când vor avea nevoie, nu vor avea pe nimeni aproape.
Aşadar, nu strică un dram de bunătate. Cu cât mai mult, cu atât mai bine! Tot nouă ne facem bine ajutându-i pe alţii, căci ajutâdu-i pe ceilalţi câştigăm prieteni, experienţă de viaţă şi suntem cu un pas mai în faţă spre o lume mai bună!
Acest sentiment special n-are cum să fie înţeles de toată lumea. Este, de departe, unul dintre cele mai speciale senteimente de care omenirea nu s-ar putea lipsi. În acelaşi timp, nu toţi se pot bucura de el, nu-l pot simţi toţi datorită simplului fapt că nu e un sentiment accesibil tuturor.
Într-o societate ca asta, o lume ca asta, să poţi simţi compasiune pentru diferiţi oameni înseamnă să ai o inimă bună. Cum nu toţi au o inimă bună, orizonturile lor sunt limitate la sentimente de rând, cunoscute tuturor şi uşor de atins.
Să fii om e lucru mare, cu toţii o spun... și cu toţii o doresc. Oricine vrea ajutorul când se simte rău, când are necazuri, dar ceilalţi sunt de obicei atât de duşmănoşi, încât nu le pasă. Vor să primească bine, dar să nu ofere.
Înainte de a fi răi, trebuie să ne dăm seama că şi noi vom ajunge cândva, probabil, în situaţia de a avea nevoie de un umăr pe care să plângem, un om căruia să îi cerem o părere sau un serviciu. Situaţiile neplăcute nu ocolesc pe nimeni.
A primi compasiune într-o situaţie limită, când viaţa te pune la încercare, poate însemna, de multe ori, şansa la o a doua viaţă, salvarea sau oricum i-ar spune-o ceilalţi.
Compasiunea salvează oamenii de la nebunie. Dacă nu am simţi aceste lucruri nobile, nu am putea fi comparaţi nici măcar cu animalele, ci cu nişte obiecte lipsite de sentimente. Doar o persoană fără suflet sau fără minte poate accepta societatea şi ifosele sale.
A nutri compasiune înseamnă a trăi.
Cu toate că, între altele, compasiunea e un element necesar unei vieţi decente şi al unei linişti sufleteşti pe care toţi o căutăm, unii nu sunt atât de buni, încât să fie recunoscători dacă o dată le oferi compasiune. Răutatea face ca ceilalţi să uite că, în trecut, cineva le-a făcut un bine.
Oamenii, sentimentele, viaţa, totul e complicat. Oamenii sunt fiinţe complicate, cele mai complicate, iar sentimentele pe care le nutresc unii faţă de ceilalţi iau diferite nuanţe, au diferite scopuri şi motive. Nu ştii niciodată la ce să te aştepţi, nici măcar pe tine însuţi nu te poţi cunoaşte şi nu poţi ştii cum vei reacţiona.
Poate că oricine va avea, cândva, nevoie de compasiune din partea altei persoane. Sunt momente când trebuie să laşi de la tine şi să ajuţi pe altul. Nu ştii când vei avea şi tu nevoi de ajutor, de un strop de compasiune de la o persoană.
De obicei, oamenii încearcă să demonstreze că ei nu au nevoie de oameni, de prieteni, de apropiaţi, de familie... De sentimente. Dar nu e nimic mai greşit, o opinie mai proastă nicicând nu ar fi putut exista. Avem nevoie să simţim lucruri omeneşti, suntem fiinţe vulnerabile, care au nevoie de zâmbete, încurajări şi ajutor, susţinere.
Pe plan sentimental, suntem mai instabili decât orice moleculă ce se mişcă haotic. Suntem haotici, sufletele şi minţile umane sunt haotice şi de neînţeles.
De obicei, cu cine eşti bun, e rău cu tine, de unde şi afirmaţia cum că suntem haotici. Suntem fiinţe ciudate, care nu sunt capabile de prea mult bine. Desigur, când faci un bine, acesta nu trebuie să vină înapoi din partea respectivei persoane, deşi, între altele, aşa ar fi normal.
"Bine faci, bine găseşti." De câte ori nu m-a înşelat pe mine această zicală în 16 ani de zile!!!
Şi totuşi, iată cum oamenii sunt uniţi în faţa diferitor situaţii când nu pot face faţă decât alături de ceilalţi! Natura, la fel de neînţeleasă şi haotică precum un om, ne pune pe toţi la încercare, ne chinuie, ne exploatează la fel cum şi noi o facem cu ea.
Înzăpeziţi, mulţi au avut nevoie de ajutor. Compasiunea a fost cea care a făcut o ţară să sară pentru semenii nefericiţi la ora actuală.
Viaţa dă palme, totul e făcut de aşa natură, încât să trecem prin bucurii şi tristeţi împreună. Rar, alături de noi va fi de mai multe ori aceeaşi persoană, dar acest lucru nu e important. O dată ce tu oferi compasiune cuiva, altă persoană sau chiar aceeaşi îţi va oferi şi ţie.
Cât trăieşti, înveţi. Compasiunea se învaţă, se dobândeşte, la fel ca înţelepciunea şi multe altele. O inimă bună aduce cu sine şi capacitatea de a simţi compasiune pentru ceilalţi oameni.
Sunt oameni cu inimă rea, care nu doresc defel să facă pe alţii fericiţi. Şi totuşi, vor plăti, căci atunci când vor avea nevoie, nu vor avea pe nimeni aproape.
Aşadar, nu strică un dram de bunătate. Cu cât mai mult, cu atât mai bine! Tot nouă ne facem bine ajutându-i pe alţii, căci ajutâdu-i pe ceilalţi câştigăm prieteni, experienţă de viaţă şi suntem cu un pas mai în faţă spre o lume mai bună!
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu