Scrisoarea electronică
"Du-te, scrisoare, iute saltă,
Chiar de n-ai limbă, nici picioare,
Să spui în a ta cuvântare
Că sărăcia rău m-asaltă." (Francois Villon)
Dacă în urmă cu ceva timp, trimiterea unei scrisori însemna să dai frâu sentimentelor tale, să te joci cu vorbele aşa încât să îţi împărtăşeşti gândurile, modelând precum ţi-e voia, astăzi, a trimite o scrisoare este ceva de domeniul trecutului.
Lumea e într-o continuă mişcare, totul evoluează, iar timpul trece, nu poate fi oprit. Mijloacele de comunicare se schimbă pe zi ce trece. În fiecare moment este inventat ceva nou, un mod nou de a comunica. Acum e mult prea greu să trimiţi o scrisoare, din moment ce Internetul a invadat totul. Aşa, oamenii nu sunt nevoiţi să aştepte zile în şir sosirea raspunsului la o scrisoare, nu sunt nevoiţi să stea prea mult timp să scrie.
Evoluţia electronicii a făcut posibilă crearea unei scrisori mult mai uşor decât cea clasică. Dacă pentru aceea utilizam stiloul, pana, tocul şi peniţa şi le expediam prin porumbei, prin solii mai târziu, acum utilizăm doar tastatura şi apăsăm un simplu click pe "Trimitere".
La prima vedere, pare foarte uşor, dar fiecare metodă are şi părţile sale neplăcute. Scrisorile din trecut sunt net superioare electronice, de acum, căci, în trecut, o dată cu simpla scriere a conţinutului cu mâna noastră, aşterneam în acele rânduri şi o parte din sentimentele noastre, din trăirile noastre, din gânduri, ne lăsam citiţi. Acum însă, o scrisoare electronică e ceva banal, pentru care nu se zbate nimeni şi e atât de succintă, lipsită de preţ practic.
De altfel, aceeaşi evoluţie a făcut posibilă apariţia unei scrisori în câteva secunde la destinatar, spre deosebire de zilele pe care le aşteptau oamenii înainte. Lumea a progresat enorm, dar doar cu privire la modul de trai. În zilele noastre e mai uşor, şi totuşi, parcă trecutul e mult mai atractiv, căci atunci aveam curajul să ne spunem sentimentele prin diferite căi, ce-i drept. Acum, sentimentele sunt aproape lipsite din viaţa oamenilor... Şi ne pare rău când e prea târziu.
Preţul acestei transformări este plătit şi la ora actuală şi probabil că va fi plătit până la sfârşit. Cum? Iată că nu ştim să ne mai exprimăm sentimentele în scris, cel mai uşor mod. Pentru noi, să scriem pe foaie a ajuns ceva neplăcut, din moment ce avem acces la Internet şi nu vedem motivul expedierii scrisorilor clasice, când avem posibilitatea mult mai atractiva a unei scrisori electronice.
Comoditatea ne face să aprindem calculatorul, să intrăm pe mail, să scriem o scrisoare foarte, foarte scurtă şi de obicei într-un limbaj aproape indescifrabil -"limbajul de messenger"- şi totul s-a încheiat cu aproape niciun pic de bătaie de cap, deşi scrierea unei scrisori niciodată n-ar avea cum să o facă.
Comunicarea
Comunicarea este procesul prin care se transmit informaţiile sub forma unor mesaje, ştiri, semne, gesturi simbolice, texte scrise etc. între două sau mai multe persoane, numite emiţător, respectiv receptor.
Noi, oamenii, legăm automat prietenii prin comunicare. Zi de zi, interacţionăm cu ceilalţi oameni prin comunicare, fie ea verbală sau non-verbală. Societatea, viaţa noastră are nevoie de comunicare, rasa umană depinzând de aceasta în adevăratul sens al cuvântului.
Viaţa e bazată pe discuţii, schimb de idei şi gânduri, experienţe. Fără aceasta, viaţa este imposibilă.
Datorită existenţei acestui complex proces, comunicarea, pacea este -relativ- prezentă pe Terra. Putem relaţiona comunicând, ne putem cunoaşte mai bine, vedem modul de a gândi al persoanelor de lângă noi, le vedem pregătirea şi putem schimba păreri cu privire la diverse lucruri.
De comunicare depinde evoluţia noastră. De-a lungul timpului, aceaasta a fost un element necesarîn relaţiile cu oamenii sau alte fiinţe.
Comunicarea este de două tipuri: orală şi scrisă. În scrisoare este prezentă comunicarea scrisă.
În momentul redactării unei scrisori, trebuie să ţinem cont şi de nişte reguli, cum ar fi folosirea unor fraze de mărime medie, al căror înţeles să nu se piardă "pe drum", folosirea unor cuvinte de care ştim că vor fi înţelese de cel căruia îi e destinată scrisoarea, fiecare paragraf trebuie să aibă la bază o idee principală pe care, ulterior, expeditorul o va dezvolta. Trebuie să evităm exprimarea comună, tipică limbajuli oral, cuvintele inutile, ci trebuie să alegem cu atenţie vorbele pe care le vom spune.
Scrisoarea în trecut
"Scrisorile sunt aşteptări introduse în plic." (Shana Alexander)
Scrisoarea este comunicarea scrisă, trimisă prin poştă sau prin intermediul unei persoane, în trecut. Acum, o scrisoare electronică este trimisă printr-o simplă apăsare a butonului stâng al mouse-ului. Scrisorile clasice se mai numesc şi epistole şi sunt, în general, încărcate de sentimente, lucru de negăsit într-o scrisoare electronică.
De-a lungul timpului, scrisorile au avut mai multe căi prin care au fost create şi expediate destinatarilor. Scrise cu peniţă de aur, cu pană, cu toc, cu stilou, cu pix, trimise prin porumbei şi solii, purtând sigiliu, sau prin poştă, scrisorile erau încărcate emoţional. Scriind o scrisoare, practic îţi aşterni sufletul în faţa acelei persoane şi îi dai cale liberă în a-ţi cunoaşte sufletul.
Caligrafia unei persoane, corectitudinea scrisului, alegerea culorii cu care scrie, alegerea culorii hârtiei, modul cum se scrie totul, fiecare dintre aceste detalii vorbesc de la sine. Nimic dintre aceste lucruri nu poate fi găsit într-o scrisoare electronică.
În ţara noastră, prima scrisoare a fost trimisă de Neacşu din Câmpulung, in anul 1521:
"Mudromu I plemenitomu, I cistitomu I bogom darovanomu jupan Hanăş Bengner ot Braşov mnogo zdravie ot Nécşu ot Dlăgopole. (= Preaînţeleptului şi cinstitului, şi de Dumnezeu dăruitului jupân Hanăş Bengner din Braşov multă sănătate din partea lui Neacşu din Câmpulung, n. n.).
I pak (=şi iarăşi) dau ştire domnie tale za (=despre) lucrul turcilor, cum am auzit eu că împăratul au eşit den Sofiia, şi aimintrea nu e, şi se-au dus în sus pre Dunăre.
I pak să ştii domniia ta că au venit un om de la Nicopole de miie me-au spus că au văzut cu ochii lor că au trecut ciale corăbii ce ştii şi domniia ta pre Dunăre în sus.
I pak să ştii că bagă den toate oraşele câte 50 de omin să fie de ajutor în corăbii.
I pak să ştii cumu se-au prins neşte meşter(i) den Ţarigrad cum vor treace ceale corăbii la locul cela strimtul ce ştii şi domniia ta.
I pak spui domniie tale de lucrul lui Mahamet beg, cum am auzit de boiari ce sunt megiiaş(i) şi de generemiiu Negre, cum i-au dat împăratul sloboziie lui Mahamet beg, pe io-i va fi voia, pren Ţeara Rumânească, iară el să treacă.
I pak să ştii domniia ta că are frică mare şi Băsărab de acel lotru de Mahamet beg, mai vârtos de domniile voastre.
I pak spui domniietale ca mai marele miu, de ce am înţeles şi eu. Eu spui domniietale iară domniiata eşti înţelept şi aceste cuvinte să ţii domniiata la tine, să nu ştie umin mulţi, şi domniile vostre să vă păziţi cum ştiţi mai bine.
I bog te veselit. Amin."(=Şi Dumnezeu să te bucure. Amin)
Cu diferite scopri, scrisorile au fost mereu încărcate emoţional, dar la ora actuală, acest lucru s-a pierdut şi probabil că această pierdere este una irecuperabilă. Acest lucru se întâmplă tot din cauza noastră, fiindcă, evoluând, am uitat de unde am plecat şi nu mai ştim ce acum câtva timp ne făcea să zâmbim şi să fim fericiţi.
Acum, faptul că a apărut poşta electronică ne face să dăm la o parte trecutul nostru şi magia adevăratei vieţi, lăsându-ne cu toţii conduşi de o nouă eră, cea a informaticii. Dar nu e corect! Cu toate că, aparent, e mult mai uşor de comunicat prin Internet, pierdem valori uriaşe ale noastre.
Limbajul s-a schimbat enorm, de la cel clasic, plin de bun simţ din trecut, am ajuns la un limbaj ciudat, unde nimeni nu mai ţine cont de regulile de scriere. Tinerii, cele mai uşoare prăzi ale Internetului, au uitat de-a dreptul să scrie cu diacritice, ceea ce le dăunează în lucrări, la bacalaureat etc., iar limbajul lor lasă de dorit, defenind "codificat", preluând forma de "limbaj de mess".
O astfel de scrisoare este, de departe, greu de înţeles, aproape indescifrabilă, şi orice fel de sentimente se pierd. Nu tragem concluzia decât că persoana cu care vorbim probabil că nu a frecventat prea des şcoala sau, dacă a făcut-o, atunci chiar îşi bate joc de tot ceea ce a învăţat.
Din cauza acestui gen de persoane, toată tandreţea cuvintelor se pierde, dispare. Moare...
Scrisoarea în ziua de azi
Aceasta este o scrisoare electronică: un ansamblu de cuvinte ciudate, fără o formă anume sau fără pic de sentiment în ele. O scrisoare electronică, numită şi mail sau e-mail, e o metodă modernă de a transmite mesaje unuia sau mai multor destinatari în acelaşi timp. Pentru a utiliza serviciul mail, un utilizator are nevoie de conexiune la Internet.
În zilele noastre, e preferată scrisoarea electronică datorită faptului că nu necesită atât de mult timp ca una clasică, însă nu necesită nici atâtea satisfacţii, din nefericire. E avantajos, pentru că, în primul rând, nu e costisitor, şi, în al doilea rând, e mult mai rapid decât o scrisoare normală.
Cu toate acestea, pe lângă avantaje, există şi dezavantaje. Unul dintre acestea ar fi faptul că uităm să vorbim corect limba română, uităm să scriem corect şi, un alt aspect extrem de important este faptul că uităm în totalitate cum să ne transmitem sentimentele şi ideile. Pierdem valoarea cuvintelor, totul devenind lipsit de sens. Orice vorbă ce ar fi vrut să însemne ceva frumos se transformă într-o adevărată banalitate, pentru simplul motiv că acesta este Internetul.
Momente ca acelea când îţi aşterni sufletl pe hârtie sunt din ce în ce mai rare. Să devii una cu pana ce se utiliza în trecut e ceva special, căci atunci când se scriau scrisorile cu atâta dorinţă, sufletul oamenilor devenea una cu scrisorile, cu foaia pe care se aşterneau gândurile spuse cu atâta tandreţe. În scris, totul devine mai uşor de înţeles, de explicat. Complexitatea umană nu e la fel de amplă când vezi cuvintele înşirate cu dragoste pe foaie, ştiind că acele cuvinte au luat timp şi gânduri frumoase expeditorului.
Genul acela de amintiri nu pot fi uitate niciodata sau ignorate, fiindcă de acolo au plecat strămoşii noştri şi ei au fost mai fericiţi ca noi, deoarece ei şi-au cunoscut cu adevărat sufletul. Nu realizăm ce înseamnă o scrisoare clasică şi cedăm acesteia, în defavoarea scrisorii electronice, dar pierdem din propria noastră prostie.
Scrisorile electronice sunt utilizate în exces acum. Ne sunt necesare, însă şi scrisorile clasice ar trebui folosite, arătând astfel că suntem mândri de propriul nostru trecut şi să continuăm să scriem.
"Un teanc de scrisori e un suflet."(Hortensia Papadat-Bengescu)
Să găseşti, peste ani, scrisorile vechi într-o cutie şi să vezi cum gândeai în acele momente e un lucru special, pe care scrisoarea electronică nu ni-l poate oferi. Scrisoarea electronică nu ne ajută să ne descifrăm propriul suflet, nu ne linişteşte s-o scriem şi nici nu ne încălzeşte cu nimic să primim o scrisoare scrisă cu atâta răceală ca şi cea trimisă de noi...
Din scrisorile clasice tragem învăţături importante. Citite peste ani, scrisorile sunt adevărate comori ale spiritului nostru.
Scrisoare adresată de Alexandru Vlahuţă fiicei sale, Margareta:
“Să trăieşti, Mimilică dragă, şi să fii bună, – să fii bună pentru ca să poţi fi fericită. Cei răi nu pot fi fericiţi. Ei pot avea satisfacţii, plăceri, noroc chiar, dar fericire nu. Nu, pentru că, mai întâi cei răi nu pot fi iubiţi, şi-al doilea,…al doilea…de! norocul şi celelalte “pere mălăieţe”, care se aseamănă cu el, vin de-afară, de la oameni, de la împrejurări, asupra cărora n-ai nici o stăpânire şi nici o putere, pe când fericirea, adevărata fericire în tine răsare şi-n tine-nfloreşte şi leagă rod, când ţi-ai pregătit sufletul pentru ea. Şi pregătirea este o operă de fiecare clipă, – când pierzi răbdarea, împrăştii tot ce-ai înşirat şi iar trebuie s-o iei de la început. De aceea şi vezi aşa de puţini oameni fericiţi… Atâţi câţi merită…
A, dacă nu ne-am iubi pe noi aşa fără de măsură, dacă n-am face atâta caz de persoana noastră şi dacă ne-am dojeni de câte ori am minţit sau ne-am surprins asupra unei răutăţi ori asupra unei fapte urâte, dacă, în sfârşit ne-am examina mai des şi mai cu nepărtinire (lesne-i de zis!), am ajunge să răzuim din noi partea aceea de prostie fudulă, de răutate şi de necinste murdară, din care se îngraşă dobitocul ce se lăfăieşte în nobila noastră făptură. Se ştie că durerea e un minunat sfătuitor. Cine-i mai deschis la minte trage învăţătură şi din durerile altora. Eu am mare încredere în voinţa ta. Rămâne să ştii doar ce să vrei. Şi văd c-ai început să ştii asta. Doamne, ce bine-mi pare c-ai început să te observi, să-ţi faci singura mustrări şi să-ţi cauţi singură drumul cel adevărat!
Aşa, Mimilică dragă, certă-te de câte ori te simţi egoistă, de câte ori te muşcă de inimă şarpele răutăţii, al invidiei sau al minciunii. Fii aspră cu tine, dreaptă cu prietenii şi suflet larg cu cei răi. Fă-te mică, fă-te neînsemnată de câte ori deşteptăciunea te îndeamnă să strigi: “Uitaţi-vă la mine!” Dar mai ales aş vrea să scriu de-a dreptul în sufletul tău aceasta: Să nu faci nici o faptă, a cărei amintire te-ar putea face vreodată să roşeşti. Nu e triumf pe lume, nici sprijin mai puternic, nici mulţumire deplină, ca o conştiinţă curată.
Păstrează scrisoarea asta. Când vei fi de 50 de ani ai s-o înţelegi mai bine. Să dea Dumnezeu s-o citeşti şi atunci cu sufletul senin de azi.
Te îmbrăţişează cu drag,
Al. Vlahuţă
Când ai împlinit şaptesprezece ani.”
Scrisorile clasice sunt, în acelaşi timp, părţi din viaţă:
Dulcea mea amică,
Cum am ajuns în Bucureşti, cea dintâi grijă a fost să-ntreb pe Conta dac-a vorbit cu Chiţu în privirea suplicei tale. Suplica ta e deja în comisia de petiţiuni.
Asemenea Ganea (sic) l-a întrebat chiar azi pe Chiţu dacă va susţine suplica ta. El a promis-o cu sfinţenie.
Pân-acum nu ştiu ce şhţotel să-ţi sfătuesc. Dar când vei veni te voi primi eu la gară şi-ţi voi spune.
Al tău pentru totdeauna,
Eminescu
_____
D-le Eminescu,
Să nu ţi se pară amară scrisoarea mea, e departe de-a reflecta ura, regretul, mustrarea de cuget, groaza de care mă simt cuprinsă, numai când gândesc la sumedeniile de minciuni pe care ai avut curajul de a mi le debita, la iezuitica ipocrizie, la intenţiunea bine meditată şi bine premeditată cu care m-ai făcut (abuzând de încrederea mea) să devin o groază pentru toată lumea, căci m-ai făcut ca fără ruşine să afişez relaţia mea cu D-ta şi multe altele pe care de mai ai puţină conştiinţă trebuie să te îngrozeşti când îţi vei aduce aminte de ele, şi care îţi mai repet nu le-ai făcut decât cu scopul să-ţi baţi joc de mine şi din cât eram de nenorocită să mă faci astfel încât să-mi vie nebuneală.
Veronica Micle
_____
Bucureşti Vineri 1879
Dulcea mea Veronică,
Azi Carp a dat suplica ta lui Cogălniceanu; Camera însă din nefericire nu ţine şedinţe din cauza răscumpărării drumurilor de fier. Chiţu e tot la Craiova, scrisoarea ta către dânsul tot la mine.
Pe amicii mei îi lucrez cât pot, dar stagnaţiunea generală a afacerilor face că nici ei nu pot încă urni lucrul din loc.
Al tău pentru totdeauna
Mihaiu
____
Bădie Mihai,
Ce-i cu Bucureştiul, de ai uitat cu totul Ieşul nostru cel oropsit şi plin de jidani? O fi musai viaţă burlăcească pe acolo, dar nu se cade să ne uiţi prea de tot. Veronica a fost azi pe la mine şi mi-a spus că şi cu dânsa faci ca şi cu mine. De ce? Ce rău ţi-am făcut noi?! De Crăciun te asteptăm să vii. Tinca a pregătit de toate şi mai ales sarmalele, care ţie îţi plăceau foarte mult. Eu am început, de, ca prostul, să scriu, dragă Doamne, o comedie. Când voi isprăvi-o, nu ştiu. Atâta ştiu, că subiectul e copiat, aşa cum prea bine ştii că pot copia, e luat din viaţa de măhala, unde stau de când am părăsit Humuleştii. M-am întâlnit cu fratele Conta. La Ieşi ninge frumos de ast-noapte, încât s-a făcut drum de sanie. Ciricul e mai frumos acum. Vino, frate Mihai, vino, căci fără tine sunt străin.
Te sărut pe frunte,
Ion Creangă
_____
Vinerea Patemelor 26 martie 1882 Fetițule dragă,
Nu te supăra dacă nu-ți scriu numaidecât după ce-ți primesc scrisorile, dar în adevăr înot în stele. Acuma m-au apucat frigurile versului și vei vedea în curând ceea ce scriu. Îndată ce mă voi muta de aici îți trimit bani de drum; pân-atunci "Legenda" la care lucrez va fi gata și fiindcă luceafărul răsare în această legendă, tu nu vei fi geloasă de el, fetițul meu cel gingaș și mititel, și nu te-i supăra că nu-ți scriu imediat, nici că nu-ți scriu mult. Cred că e un gen cu totul nou acela pe care-l cultiv acum. E de-o liniște perfectă, Veronică, e senin ca amorul meu împăcat, senin ca zilele de aur ce mi le-ai dăruit. Căci tu ești regina stelelor din cerul meu și regina gândurilor mele - graziosa - graziosissima donna - pe care o sărut de mii de ori în somn și trează și mă plec ei ca robul din "O mie și una de nopți"
Dar ne face fericiţi să ne vedem conversaţiile şi să râdem amintindu-ne de poveştile trecutului. Scrisorile sunt mijloace prin care vorbele iau viaţă şi trăiesc pentru totdeauna, sunt amintiri ce niciodată nu se uită, sunt bucăţi de suflet aşternute pe hârtie.
Scrisorile învie cuvântul. Noi suntem cei ce dăm viaţă cuvântului, pentru că.... verba volant, scripta manent!
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu